Greceanîi, într-un gând cu Pavel Filip: Datoria transnistrenilor la gaz este separată
Președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, susține că cetățenii de pe malul drept al Nistrului nu trebuie să achite datoria regiunii transnistrene. Declarația a fost făcută azi, la sfârșitul unei conferințe de presă în care liderul PSRM a anunțat prioritățile formațiunii pentru sesiunea parlamentară de primăvară-vară.
Întrebată de fotoreporterul Constantin Grigoriță ce părere are despre datoria istorică a regiunii transnistrene, Greceanîi a declarat că aceasta nu trebuie pusă pe seama cetățenilor RM.
„Datoria Transnistriei nu este pusă pe seama cetățenilor de pe malul drept a Republicii Moldova. Ea este separată. Da, noi suntem o țară unită, dar această problemă urmează să fie soluționată în cadrul reglementării și integrării statului Republica Moldova”, a spus ea.
Amintim că la întrevederea din săptămâna trecută dintre premierul Pavel Filip și vicepreședintele Consiliului de Administrație „Gazprom", Valeri Golubev, șeful Executivului de la Chișinău a solicitat să fie examinată posibilitatea transferării datoriilor acumulate de regiunea transnistreană către SRL „Tiraspoltransgaz" şi ulterior către administraţia regiunii.
La rândul său, Golubev a declarat că restructurarea datoriilor istorice poate fi realizată doar în condiţiile achitării cheltuielilor curente în proporţie de 100 %. În acelaşi timp, el a spus că solicitările Guvernului de la Chişinău urmează să fie examinate cu noua conducere a SA „Moldovagaz".
Ulterior în presa rusă a apărut informația precum că furnizorul rus a respins propunerea: „Rusia nu mai speră să recupereze acești bani, de aceea ar vrea să-și mențină astfel influența asupra Chișinăului”.
La data de 1 ianuarie 2017, datoria pentru livrarea gazului în regiunea transnistreană era de 5790,9 milioane dolari SUA sau 88,6 % din datoria totală a SA „Moldovagaz".