Filip: Republica Moldova și România sunt două inimi gemene care bat în același ritm
Premierul Pavel Filip susține că Republica Moldova și România sunt două inimi gemene, care bat în același ritm. Declarația a fost făcută de prim-ministrul moldovean în cadrul conferinței de presă care a avut loc după întrevederea cu omologul său român, Sorin Grindeanu.
Fiind întrebați de presă care va fi relația Republica Moldova - România în contextul în care la Chișinău este un președinte pro-rus, cei doi premieri au ținut să precizeze că colaborarea lor se axează doar pe segmentul Executivului.
„Din punctul de vedere al României, noi promovăm o raportare corectă și principială cu Republica Moldova. Interlocutorul nostru principal la Chișinău este Guvernul Republicii Moldova și orice întâlnire de acest tip, cum a fost cea de azi și cea care va avea loc la Chișinău, întărește relațiile dintre România și Republica Moldova. Am spus și la început, că important este să ne concentrăm pe proiecte reale, concrete dar și tangibile. Doar opțiunea europeană poate aduce răspunsuri la așteptările cetățenilor Republicii Moldova și suntem gata să susținem Republica Moldova în calea sa europeană”, a declarat premierul român Sorin Grindeanu.
Șeful Cabinetului de la Chișinău a precizat că relația cu România va deveni tot mai puternică, chiar dacă unora nu le place să audă aceste lucruri
„Avem o relație foarte bună. Am discutat azi și faptul că relația noastră ține nu doar de declarații politice, dar și de acțiuni concrete. Cetățenii noștri trebuie să înțeleagă că relațiile între țări nu sunt doar declarative, dar sunt și realizate prin proiecte concrete. Republica Moldova este o țară parlamentară, iar Consituția îi oferă mai multă putere de decizie Parlamentului și Guvernului. Pe această cale vreau să menționez că nimic, absolut nimic nu se va schimba în relațiile noastre cu România și din contra ele vor deveni tot mai bune și mai bune, chiar dacă unora nu le place să audă aceste lucruri, Republica Moldova și România sunt două inimi gemene, care bat în același ritm. Și nu în zadar de fiecare dată când Republicii Moldova i-a fost mai greu, o primă mână de ajutor a venit din partea României. De aceea nu văd niciun motiv de îngrijorare în acest sens pentru că, așa cum a spus domnul Grindeanu raportarea este cu guvernul Republicii Moldova, așa cum este a celorlați parteneri de dezvoltare ai noștri, cum este a cu FMI, cu Banca Mondială, cu Uniunea Europeană”, a precizat Pavel Filip.
Fiind întrebat de jurnaliști cum va vota majoritatea parlamentară de la Chișinău proiectul de lege înregistrat cu privire la ziua de 27 martie, care urmează să fie declarată zi națională, premierul Filip a declarat că trebuie să lăsăm acest proiect de lege pe seama parlamentarilor. „Când vor începe consultările pe aceste subiect, atunci vom mai discuta”.