Judecătoria Centru a decis să elibereze un mandat de arest pentru 30 de zile pe numele președintelui „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, pus anterior sub învinuire pentru comandarea asasinării bancherului rus, Gherman Gorbunțov.

Instanța a dispus aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv pentru 30 de zile cu calcularea din momentul reținerii.

Potrivit procurorului Vitalie Busuioc, din motivul că Renato Usatîi se află peste hotare, acesta urmează a fi dat în căutare internațională.

În demersul înaintat este argumentat faptul neprezentării de către Renato Usatîi, fiind citat de câteva ori la rând de organele de urmărire penală. El s-a eschivat de la prezentare, chiar dacă cunoștea de citațiile respective. Totodată, în cadrul urmăririi penale sunt participanți care au dat declarații referitor la circumstanțele cauzei penale și, respectiv, la implicarea cu scopul denaturării unor acțiuni și evenimente care au avut loc. Renato Usatîi urmează a fi anunțat în cautare și acest mandat urmează a fi executat de statele pe teritoriul cărora se află învinuitul”, a declarat el.

Avocatul lui Usatîi, Ion Cerga, susține că prin decizia instanței s-a legalizat „citarea persoanelor prin SMS de pe numere necunoscute”.

Este realizat planul decapitării „Partidului Nostru”. Ați văzut cu ce rapiditate au fost efectuate toate procedurile procesual penale. Argumentele apărării n-au fost ascultate și evaluate. De astăzi se poate cita persoana prin SMS de pe numere necunoscute. Aceasta este baza pentru care s-a recurs la aplicarea mandatului de arest. De precizat că există dosare la București și Londra, unde Renato Usatîi figurează în calitate de martor. Într-o săptămână-două vor fi prezentate documentele care, chipurile, organele de urmărire penală au interpelat pentru prezentul dosar”, a spus el.

Cerga a adăugat că decizia de azi va fi contestată la Curtea de Apel.

Amintim că sâmbătă, 22 octombrie, Judecătoria Centru a examinat cererea procurorilor privind eliberarea unui mandat de arest pe numele lui Renato Usatîi și darea în căutare internațională pentru exproprierea bancherul rus, Gherman Gorbunţov, de pachetul majoritar de acţiuni pe care le deţinea la „Universalbank" din Chişinău, dar și pentru că a comandat asasinarea acestuia, ședința însă a fost amânată pentru astăzi. 

Potrivit ordonanţei procurorului, Usatîi este învinuit de escrocherie în proporţii deosebit de mari şi anume că prin intermediul unei companii offshore l-a deposedat pe Gorbunţov de 68 de mii 401 acţiuni în sumă totală de peste 113,5 milioane de lei. Totodată, politicianul este învinuit că a comandat şi a organizat tentativa de asasinare a lui Gorbunţov, refugiat la Londra.

Ședința a fost amânată pe luni din motiv că avocații politicianului au cerut recuzarea judecătorilor.