A cincea localitate din Republica Moldova și-a oficializat în mod simbolic dorința de Unire cu România. Este vorba de comuna Opaci din raionul Căușeni, care a semnat, ieri, 26 ianuarie, o Declarație de Unire.cu patria-mamă.

Potrivit documentului, semnată de primarul comunei, Gheorghe Tărâță, împreună cu consilierii locali „în numele locuitorilor Moldovei răsăritene, în general, și al cetățenilor comunei Opaci, în puterea dreptului istoric și a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor de azi, înainte și pentru totdeauna”, și-au exprimat dorința de a se uni cu Țara-Mamă, România.

Gestul și decizia aleșilor locali fac parte dintr-un proiect inițiat de Platforma Civică „Acțiunea 2012”. Înițiatorii proiectului se așteaptă ca, în acest an, anul Centenarului Marii Unirii, în jur de 100 de localități să adopte acestă decizie, fie ea și simbolică, apropiind astfel Unirea celor două state românești.

Facem această Unire acum, în suflet și ca reparație morală pentru suferințele trecutului și ale prezentului. De la chinul buneilor noștri, smulși împotriva lor de la trupul patriei istorice de voia lui Hitler și a lui Stalin, supuși execuțiilor, deportărilor și foametei, la greutățile pe care le trăim acum noi. Cei de azi, facem Unirea cu cei de aceeași limbă și tradiție cu noi, pentru ca fii și nepoții noștri să se bucure de un viitor de libertate și avuție, de șansele de împlinire pe care generațiile noastre nu le-au avut”, se arată în Declarația de Unire.


Amintim că, până în prezent, încă patru localități din partea stângă a Prutului, au adoptat această Declarație de Unire. Este vorba de, localitățile Parcova din Raionul Edineț, Festelița din Ștefan Vodă, Bardar și Ruseștii Noi din raionul Iloveni. 

 

În anul 2018 se împlinesc 100 de ani de la procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în cuprinsul unui stat național, România.