Unele categorii de indemnizații pentru întreținerea copiilor vor fi majorate
Cabinetul de miniştri a decis în şedinţa de astăzi majorarea unor categorii de indemnizații pentru îngrijirea copiilor. Potrivit proiectului de Lege privind prestațiile sociale pentru copii, indemnizația unică la nașterea copilului va constitui 5300 de lei. Astfel, aceasta va fi majorată cu 2200 lei în cazul nașterii primului copil și, respectiv, cu 1900 lei la nașterea următorilor copii.
Totodată, proiectul presupune acordarea unui nou tip de ajutor financiar pentru creșterea până la vârsta de trei ani a copiilor gemeni, sau a mai multor copii născuți dintr-o singură sarcină. Aceast sprijin va constitui 270 lei lunar pentru fiecare copil.
Conform noilor prevederi, de indemnizații lunare vor beneficia și copiii rămași temporar fără ocrotire părintească, plasați sub tutelă/curatelă, care la momentul actual nu primesc acest suport din partea statului. De asemenea, va fi majorată până la vârsta de 2 ani, perioada de acordare a indemnizației lunare pentru întreținerea copilului în cazul persoanelor neasigurate.
Măsurile respective au ca scop promovarea politicilor de susţinere a familiilor cu copii și urmăresc asigurarea unui sprijin financiar minim la nașterea și îngrijirea copiilor.