Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Nicolae, făcătorul de minuni. Cu această ocazie, în toate bisericile din ţară vor fi oficiate servicii divine. Sfântul Nicolae de iarnă este venerat în mod special de cei oropsiţi şi de bolnavi. Lui i se mai adresează cu rugăciuni agricultorii, crescătorii de animale şi pescarii.

Sfântul Nicolae s-a născut în secolul IV, în Turcia actuală. Părinţii lui au fost oameni înstăriţi şi foarte credincioşi. Rămas orfan devreme, el şi-a împărţit averea moştenită, fără să păstreze nimic şi a ales să-şi dedice viaţa slujirii Domnului.

Oamenii l-au considerat sfânt chiar din timpul vieţii. Două dintre minunile sale au marcat profund conştiinţa creştinilor şi stau la baza convingerii că Moş Nicolae aduce daruri. Se povesteşte că Sfântul Nicolae ar fi salvat de la naufragiu, prin rugăciune, mai mulţi marinari. De atunci, ei îl cinstesc şi îl consideră ocrotitorul lor. După o viaţă aspră, dar plină de credinţă, a trecut la cele veşnice în decembrie 343, iar din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică din Bari, în sudul Italiei.

Ca episcop, Nicolae s-a dedicat total slujirii credincioşilor. A avut o grijă deosebită faţă de săraci. Îi ajuta cu bani, dar faptele sale erau învăluite totdeauna în mister. Făcea în aşa fel încât cel ajutat să nu ştie de unde i-a venit ajutorul.

De aici şi această tradiţie ca Moş Nicolae să vină noaptea pe furiş la copiii cuminţi şi să le lase daruri în încălţăminte.
A rămas celebră întâmplarea cu trei fete sărace, ajunse la vârsta căsătoriei, pe care tatăl voia să le folosească drept prostituate pentru a câştiga ceva bani pentru zestrea lor.

Sfântul Nicolae, a aflat şi le-a venit în ajutor într-un mod misterios. Pe furiş noaptea a aruncat pe rând pentru fiecare din cele trei câte o pungă cu galbeni, astfel încât tatăl lor să aibă zestre cu ce să le mărite. Discreţia cu care Sfântul Nicolae venea în ajutorul oamenilor a născut obiceiul creştin ca, în dimineaţa zilei de 6 decembrie, copiii să găsească în încălţări daruri venite de la Sfântul Nicolae.

Aşa se face că Sfântul ierarh Nicolae, devenit Moş Nicolae ulterior, a ajuns să fie simbolul dăruirii şi prilejul unei bucurii trăite atât de cel care primeşte darul cât şi de cel care dăruieşte.

În Republica Moldova, aproape 46 de mii de bărbaţi poartă numele Nicolae, iar aproape 11 mii de femei au numele Nicoleta.