Directorul Biroului de investigaţii politice „Mediator” din Tiraspol, Serghei Șirokov, a evidenţiat drept cel mai important eveniment în politica externă, în anul 2016, reluarea întrevederilor în cadrul procesului de negocieri în formatul „5+2” privind reglementarea conflictului transnistrean, la care Germania, deţinând preşedinţia în exerciţiu a OSCE, a contribuit substanţial, transmite IPN.

Rezultatele revigorării procesului de negocieri am putea să le aşteptăm deja în 2017, consideră Shirokov, accentuând că de la tactica paşilor mici trebuie să se treacă la cea a rezultatelor reale, la care s-au referit participanţii la procesul de negocieri.

Expertul a menţionat că Uniunea Europeană, în calitatea sa de observator în procesul de negocieri, de la 1 ianuarie 2017, nu a limitat acţiunile în cadrul regimului preferinţelor comerciale pentru producătorii din regiunea transnistreană, care-şi exportă produsele în ţările din UE, în timp ce întreprinderile de pe malul drept al Nistrului, din 2015, trebuie să respecte „normele şi cotele Acordului privind zona de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător cu Uniunea Europeană, care în mod automat a anulat facilităţile preferinţiale pentru agenţii economici din Moldova. Ce documente au fost semnate în acest sens urmează să aflăm, deoarece administraţia precedentă a regiunii transnistrene (2011-2016) a clasificat aceste acte oficiale drept „secrete", a spus expertul.

Un alt observator al procesului de negocieri, SUA, odată cu venirea în postul de preşedinte a lui Donald Trump, îşi poate schimba esenţial viziunea în ce priveşte politica externă. Serghei Șirokov a remarcat că în administraţia lui Trump deja vin reprezentanţi pragmatici ai şcolii republicane a realiştilor. „Peste un an-doi mişcarea tectonică, ce acum are loc în politica globală, va ajunge şi la Tiraspol", a conchis directorul Biroului de investigaţii politice „Mediator".

Sursa: IPN