Administrația SKYTOWER: Jurnal TV a fost dat afară din cauza datoriilor pentru chirie
Compania "Capital Estate" S.R.L. (ce administreaza si detine in proprietate Centrul International de Business SKYTOWER) face precizări în legătură cu informatiile apărute în Mass-media, referitoare la situatia legată de Locatarul „Jurnal de Chisinau Plus" SRL (Jurnal TV/Jurnal Trust Media).
Decizia de a rezilia Contractul de Locatiune a venit în strictă conformitate cu prevederile contractuale si legale, după mai multe negocieri si tentative amiabile de recuperare a datoriilor pentru plata chiriei.
”Din păcate, obișnuința de neexecutare a obligațiilor contractuale ce țin de achitarea datoriilor durează de mai mulți ani, iar aceasta se răsfrânge negativ asupra activității noastre economice. Suntem o companie cu investitii străine și avem obligațiuni față de creditorii noștri. Această problemă a fost discutată în repetate rânduri cu Jurnal TV, dar așa și nu a fost depășită situația creată. Jurnal TV a avut oricînd posibilitatea să-și onoreze în termen, conform prevederilor contractuale obligațiile de plată, prin urmare, în strictă conformitate cu prevederile Contractului de Locatiune, a fost luată decizia de reziliere a Contractului și a fost adusă la cunoștința Jurnal TV în termenul stabilit de Contract. Dezaprobăm orice încercare de a se face speculații pe un subiect extrem de clar, unul comercial, ce se referă la neexecutarea unor obligații contractuale care țin de plata chiriei pe o perioadă îndelungată”, scrie Administratia Centrului International de Business SKYTOWER.
Aminntim că cei de la Jurnal TV au anunțat că după aproape șapte ani de la lansare instituția media a fost obligată necondiționat să părăsească sediul. Jurnal Trust Media anunță că proprietarul clădirii în care se află instituția media a solicitat unilateral rezilierea contractului de arendă.
Detalii: Jurnal TV, obligat să părăsească sediul Skytower în decursul a 35 de zile