Penitenciarul numărul 13 a devenit cea mai populată instituție din capitală, aici se află în detenție 1120 de persoane, deși capacitatea instituției este de 1000 de deținuți. Construit la jumătatea secolului XIX, penitenciarul a fost căminul multor oameni de vază. Cândva aici a fost ținut revoluționarul bolșevic și banditul Grigori Cotovschi, care a reușit chiar să evadeze din pușcărie.

Acum, aici își numără calendarele eroii timpurilor noastre: Vlad Filat, Veaceslav Platon, polițiști suspectați de găinării – luare de mită la margine de drum – dar și bancheri, judecători care au spălat miliarde. Pe timpul lui Stalin, în subsoluri erau torturați și nimiciți disidenții, culacii sau oamenii care pur și simplu au avut ghinion, care nu au plăcut vecinilor.     

Ne lăsăm genţile la intrare. Gardianul privește nedumerit și chiar speriat la telefonul mobil pe care uit să-l las în safeu: „Nu este permis!”. Ia în mână reportofonul, îl cântăreşte cu un gest discret și întreabă ce-i, trebuie numaidecât să-l cărăm cu noi pe teritoriul închisorii? „Sigur, e necesar pentru munca noastră”, îi răspund. Suntem apoi verificați la corp, cu mâinile și cu detectorul de metale. Nu scapă nici domnişoara de la Serviciul de presă al Departamentului Instituţii  Penitenciare!...

Prin antreul situat între două uși din gratii umblă gardieni. Distingi în forfotă și gălăgie apelul: „Medicamente! Cine e cu medicamentele?!”. 

Intrăm în curtea interioară a penitenciarului, unde vedem un deținut care strigă prin geamul deschis, spre un gardian: „Șefu’, noi suntem cuminți și respectăm legea! Respectăm statutul și ordinea! Să șitiți că noi nu vom încălca niciodată ordinea, șefu!”. Gardianul aruncă o privire spre geamul acoperit cu zăbrele și pleacă fără să-i răspundă.  

Penitenciarul este suprapopulat

Pereții văruiți ai penitenciarului ascund, desigur, o realitate sumbră. Coridoarele sunt niște tuneluri semiîntunecate, în care lumina gri intră printr-o fereastră tăiat într-un capăt. Lumină cețoasă învăluie tot penitenciarul, iar în interior, deși spațiile sunt încălzite, ai o senzaţie neplăcută de rece și umed.

Penitenciarul este acum suprapopulat, ne explică Fiodor Morari, şef al Serviciului activitate educativă, care este și ghidul nostru, acum. Excepție a fost doar luna august, când s-a reușit reducerea numărului de deținuți la 970 de persoane. Dar cifra celor întemnițați crește continuu, mai ales că nici prevederile amnistiei – care a fost adoptată la 25 de ani de independență a Republicii Moldova – nu se îndeplinesc. Amnistia a fost anunțată ca un act bazat pe principiile umanismului, judecătorii însă nu se grăbesc să pună actul umanist pe roți și chiar au solicitat procurorilor să revizuiască anumite dosare. Amnistia ar fi picat la țanc, în contextul în care celulele sunt supraîncărcate, iar în unele se instalează al treilea nivel de paturi. Potrivit documentului, amnistia urmează să fie aplicată unui număr de 1700 de deținuți din republică.

Activitatea Centrului Național Anticorupție a dat bătăi de cap conducerii penitenciarului. Pe lângă „personalități ilustre”, ca Vlad Filat și Veaceslav Platon, în penitenciar au fost plasați vreo 18 judecători și executori, implicați în spălarea celor 20 de miliarde de ruble și o brigadă de 28 de polițiști reținuți pentru luare de mită.

Blocul corupților

Într-o aripă a penitenciarului se află blocul corupților. Aici funcționează legea separării. Cei care sunt cercetați pentru acte de corupție, crime economice sunt separați de cei care au săvârșit tâlhării, violuri, omoruri. Pe coridoarele acestei aripi poți să distingi izul abia deslușit al unor parfurmuri scumpe.

În blocul corupților se află şi sălile de sport și studii, unde învață minorii. Pe ușa de fier scrie; „Clasa de studii”. În penitenciar se află 16 minori între 14 și 18 ani. Cei care nu au susținut examenul de capacitate de clasa a 9-a sunt obligați să frecventeze orele. Cei care au deja examenul de clasa a noua vin la studii doar dacă vor. Pe tablă e scrisă tema lecției: „Structura sistemului nervos”. Acum nu se ţin ore, lângă tablă se află un fel de gazetă de perete, cu desene în acuarelă în diferite culori, având ca temă harta Republicii Moldova. Așa s-au pregătit școlarii din închisoare pentru Toamna de Aur. Disciplinele sunt predate de profesori de la gimnaziul „Dumitru Matcovschi”. 

Alături de celula pentru studii se află și sala de sport, îngustă, dotată cu câteva aparate și o bară la perete. La masa de tenis se agită doi deținuți; unul este mai în vârstă și mai vorbăreț. Comunică în limba rusă, cu o vădită atitudine de intelectual. „În condițiile de detenție, lucrul la bară este ceea ce te detașează de gândul că te afli închis. Scopul nostru nu este să ne dezvoltăm fizicul, ci să ne descărcăm. Aici este un moment psihologic. Potrivit legislației noastre, administrația trebuie să ne ofere până la patru ore pentru plimbare. Însă în condițiile noastre acest lucru este imposibil și ne dăm perfect seama de asta”, spune bărbatul.

Ambii deținuți au pielea palidă din cauza lipsei de „vitaminei soarelui”, D. Bărbatul spune că cel mai mare dușman al pușcăriașului sunt gândurile. Cel care are suficientă putere de voință încearcă să se autoperfecționeze: citește, învață o limbă străină, studiază dreptul. „Eu am încercat să scriu povești pentru copii. Așa am trăit vreo patru luni: scriind povești. Dar nu am făcut acest lucru dintr-o pornire de grafoman. În închisoare găsești tot felul de oameni, de la muzicieni, scriitori, până la cosmonauți. Dar să vedeți aceștia care au venit recent cum se plâng de milă că le e greu. Unii dintre acești oameni cedează. Dar să-i vedeți pe politicieni care ajung aici! Îmi este milă să-i văd așa demoralizați și deznădăjduiți!”, afirmă deținutul. Îl întreb dacă a avut sentimentul că se face o dreptate atunci când în închisoare au ajuns politicienii și judecătorii corupți. „Să fim serioși, despre ce fel de dreptate vorbim! Priviți-l pe colegul meu de tenis, și el este un corupt!”, punctează bărbatul care refuză să se prezinte.

Fără Dumnezeu în campania electorală

Afară trecem de turnul cu încăperea unde se întâlnesc avocații cu deținuții. Nu ni se permite să intrăm, pentru că sala e ocupată. În penitenciar funcționează un fel de lege a discreției: dacă ești din afară, nu ai dreptul să te interesezi de deținuți. Este vorba despre date cu caracter personal, iar, în al doilea rând, apare întrebarea pe care poate să ți-o pună orice pușcăriaș: „Care este scopul interesului tău?”.

  

Intrăm în aripa penitenciarului pe ușa căreia scrie „Sector gospodăresc”. Aici este biserica cu hramul „Sfântul Andrei”. Preoții nu țin slujbe în campania electorală. De fapt, în campania electorală penitenciarul este închis pentru persoanele ce reprezintă societatea civilă. Explicația e simplă: deținuții trebuie feriți de efectul nociv al agitației electorale. Biserica e o încăpere luminoasă, cu un altar improvizat în mijlocul încăperii și cu icoane pe pereți. Probabil, e cea mai luminoasă încăpere din penitenciar. Este deosebită, pentru că aici se împacă ambele mitropolii: preotul de la Mitropolia Basarabiei slujește în zilele de miercuri, iar preotul de la Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, în zilele de joi. De sărbătoarea de Paște, cei doi preoți au oficiat o slujbă în comun. Cei care caută mila lui Dumnezeu sunt aduși în biserică sub supravegherea gardienilor, însă înainte de asta ei depun o cerere la administrația penitenciarului. În cele mai aglomerate zile, la slujbă participă 300 de persoane, în grupuri care se succed. „Avem deținuți care vor să se pocăiască. Uneori părintele merge la pușcăriaș în celulă, pentru a discuta cu el, pentru a-l îndruma”, explică Fiodor Morari.

Bucătăria penitenciarului 

Celula secției de gospodărie este amenajată confortabil. Paturile sunt făcute frumos, pe jos sunt covoare. Atmosfera este diferită de cea din coridoare. Se simte că oamenii de aici își construiesc o parte din realitatea pe care au avut-o acasă: flori pe pervazuri, niște tablouri, chiar dacă kitsch, pe pereți, câteva fotografii, trei televizoare mici. 

În antreul bucătăriei, pe podea, stau cratițele imense din aluminiu, care sunt folosite la transportarea mâncării. Bucătăria este spațioasă și se observă că nu a fost reparată de foarte mult timp. Faianța este veche și ruginie, în unele locuri plăcile de faianță lipsesc. Aici se află trei cuptoare imense de gătit. Pe o masă de tablă se dezgheață mormane de pești congelați. Peștii, după ce se dezgheață, sunt spălați în ceaune. Azi la prânz se va servi mămăligă cu pește. Într-un ceaun sunt puse la înmuiat, într-o apă care le preia lent culoarea, crupele de porumb – viitoarele mămăligi pentru cei 1120 de deținuți. Aici muncesc șapte oameni.

Chiril, bucătarul-șef, se află de un an în această instituție. „Dimineață am avut terci de grâu, la prânz vom avea mămăligă cu pește și supă de tăieței, iar seara vom găti orez. Aici se găteşte foarte bine, pentru că am fost în alte instituții până a ajunge aici și am văzut cum este alimentația acolo. Diferența este mare. Aici se servesc cartofi, carne, pește, lapte, unt”. Chiril vorbește cu o blândețe deosebită despre pâine: „Pâinea e proaspătă, moale, caldă, în fiecare zi avem pâine nouă”.

Ce fac băieții de la gospodărie    

Penitenciarul 13 are statut de izolator de urmărire penală, aici însă își ispășesc pedeapsa și persoane condamnate. Anume aceste persoane au dreptul să se angajeze în secția de gospodărie.      

În această aripa a penitenciarului stau deținuții care sunt implicați în activități de gospodărie – 38 de persoane. Oamenii lucrează de zor – gătesc mâncarea pentru pușcăriași și o împart prin celule, fac reparații în instituții, lucrări sanitare. Tot acești oameni sunt măturători, hamali, muncitori și chiar distribuitori ai coletelor pentru deținuți. Ei au o remunerare dublă – în bani și în zile. De exemplu, pentru două zile muncite în penitenciar în condiții nocive, deținutului i se iartă o zi din pedeapsă. Deci, dacă un deținut lucrează 22 de zile în condiții nocive, acestuia i se taie din calendarul pedepsei 11 zile, iar celor care lucrează în condiții normale, li se iartă șase zile. Condițiile nocive înseamnă, de exemplu, umiditate: la bucătărie, în subsoluri.

Biblioteca din închisoare

În biblioteca penitenciarului o întâlnim pe doamna Svetlana, o femeie binevoitoare, care ne întâmpină cu o privire de copil mirat. Este bibliotecară la deținuți de 20 de ani. În mica încăpere a bibliotecii pereții sunt acoperți de rafturi cu cărți vechi, majoritatea ediții sovietice, însă foarte grijuliu aranjate, literatură foarte bine cunoscută buchiniștilor bătrâni: Esenin, Pușkin, Gogol, Tolstoi, până și O. Henry. Însă nimic din aparițiile editoriale noi. Raftul cu cărți în limba română este atât de scund, încât ai impresia că te afli într-o bibliotecă din Transnistria. Din edițiile mai proaspete în limba română, sunt câteva din colecția Jules Verne a ziarului Adevărul. Pușcăriașii sunt nevoiți astfel să citească romanele de aventură ale lui Jules Verne, să călătorească cu copiii Căpitanului Grant spre insula Tabor ca să găsească submarinul Nautilus al lui Nemo. De fapt, pușcăriașii vor romane polițiste și literatură juridică de specialitate. „Avem nevoie de cărți, că-s foarte puține:  juridice, artistice. Mulți deținuți cer romane polițiste de duzină. Însă ce avem asta le dăm”, se vaietă doamna Svetlana.

Deținuții au un interes deosebit față de cărțile juridice, de aceea penitenciarul a cumpărat anul acesta 70 de cărți din domeniul Dreptului. Monitorul Oficial este foarte căutat aici. „Când Legea amnistiei a fost publicată în Monitorul Oficial, administrația penitenciarului a fost nevoită să printeze paginile cu această lege. Fiecare deținut a vrut să o citească”, explică Morari. Deținuții au un interes aparte față de Drept, pentru că mulți dintre ei își construiesc apărarea de sine stătător, puțin își pot permite un avocat cu experiență.

10.000 de lei pentru cărți

E un mare deficit și de ziare. Penitenciarul primește doar 13 ziare. Bugetul anual pentru presă și cărți al penitenciarului este de 10.000 de lei. „Este o sumă foarte mică, deoarece în închisori oamenii citesc pe bune, sunt însetați de lectură”, spune doamna Svetlana.

Ca să obțină cărți, deținuții scriu o cerere pe numele șefului instituției, Igor Juvală.

Cerem permisiunea de fotografia o cerere de acest fel, dar aflăm că cererea conține date cu caracter personal. Obținem, totuşi, permisiunea să fotografiem o cerere și imediat ni se interzice: „E o cerere scrisă de judecătorul Zmeură, nu este voie”. Ni se dă o altă cerere, a unui deținut mai puțin important ca judecătorul. E o deținută ce scrie foarte citeț și corect. Printre cărțile solicitate sunt: Codul Penal, Codul de Procedură Penală, Codul de Executare, romane de limbă română și rusă (fără să fie menționate titlurile) și Biblia (dacă e posibil). „Avem cazuri când oamenii ies de aici și devin avocați. E și normal, după trei-patru detenții, te faci specialist în drept”, glumește Fiodor Morari. O altă literatură care se consumă aici sunt hotărârile CEDO în cauzele moldovenești. „Dar noi avem doar hotărârile din 2006 până în 2010, ce să facem?”, se întreabă îngrijorată doamna Svetlana. „Cândva, pe timpul sovietic, eram cea mai cititoare țară din lume. Acum, însă, cei mai mulți cititori se află în închisoare”, glumește Fiodor Morari.

Șeful penitenciarului, colonelul de justiție, Igor Juvală, este optimist. Chiar dacă instituția este suprapopulată, administrația cu siguranță va mai găsi un rând de paturi pe care le va instala la nivelul trei, pentru a-i caza pe toți aceia care vor fi aduși de CNA și nu numai...