REPORTAJ din zona ATO // La Kramatorsk, Hutin e Pui

La Kramatorsk hostel ajungem aproape de ora 6 dimineața, după ce cumpărăm un număr Vodafon (companie care a înlocuit, în Ucraina, MTS-ul rusesc). Necunoscând dimensiunile reale ale orașului, ne pornim pe jos, însă un bărbat, pe care îl întrebăm de o stradă anume, ne sfătuiește să luăm autobuzul. Drumul e pustiu, mașinile și trecătorii se întâlnesc rar. Femeia de la hostel ne cazează, chiar dacă ajungem cu șase ore mai devreme de check in.

Cardurile de presă nu sunt de ajuns

Doamna de la centrul de presă se miră când ne aude prezentânu-ne: „Suntem jurnaliști”. Ne răspunde zâmbind: „Ei, nu mai spuneți, serios?!...” și ne oferă legitimațiile de presă ce ne permit să pătrundem în zona ATO. Ne sfătuiește să nu mergem în Zona Industrială de lângă Avdeevka și, îndeobște, să fim cu băgare de seamă. Abia mai târziu am aflat că aceste carduri nu sunt suficiente pentru a circula liber în Zona ATO: ai nevoie de telegrama principalului comandant din Zona ATO din Kramatorsk.

Femeile de aici ştiu să te ia peste picior cu fineţe. Replica „Ei, nu mai spuneţi, serios?!” am auzit-o și de la altă reprezentantă a administrației și tot după ce ne-am prezentat drept jurnaliști.

Orașul este întins pe o suprafață mare, deși are doar aproape 200.000 de locuitori. Înainte de a începe  războiul, număra 150.000 de locuitori, iar în timpul ocupației separatiste a avut și mai puțini locuitori. După eliberare, în iulie 2014, Kramatorskul a început să se învioreze, să se reconstruiască și să devină mai „înghesuit” datorită celor care s-au mutat din teritoriile controlate de separatiști.

Istoria unui Stalker

Orașul s-a aflat sub ocupaţia separatiştilor de la 12 aprilie până la 5 iulie, timp în care a avut probleme cu furnizarea apei, a energiei electrice, ce dispărea periodic; întreprinderile nu au lucrat, nimeni nu primea salarii, unor le-au fost „confiscate” automobilele, alţii, din păcate, şi-au pierdut viaţa.

Cu toate acestea – spune Serghei, un stalker, fost taximetrist aici, la Kramatorsk, care a transportat la Donbas, în vremurile de maximă tensiune, jurnaliști în zona de demarcație –, circa 30% din locuitori îi simpatizează pe separatiști și sunt de felul lor separatiști. „Pe timpul ocupației, cred că 90% din populația Kramatorskului îi susținea pe separatiști. Acum, 30% din populație este separatistă”, punctează el, iar noi îi privim mâna bandajată şi cicatricea care se furişează pe dedesubt – o diformă amintire a unei lovituri de schijă.

Serghei a nimerit sub focul lansatoarelor multiple în timp ce transporta un grup de jurnaliști spre linia frontului. Jurnaliștii au reușit să se ascundă în șanț, scăpând nevătămați; lui Serghei însă i-a țâșnit sângele din mână din cauza unei schije care i-a sfârtecat carnea. I-a evacuat pe toți jurnaliștii, conducând cu maşina cu o mână: pe cea rănită o ţinea strâns la piept.

Acum se tratează la Kiev, la un spital bun, acolo i-au luat un nerv de la picior și i l-au transplantat la mână, pentru a-i reda o parte din funcționalitate.

„Cei 30% de separatiști din oraș sunt, în mare parte, oameni săraci, care urăsc puterea ucraineană. Ei privesc canalele rusești prin antene parabolice și cred că o să vină rușii și o să le dea salarii și pensii de 500 de dolari pe lună. Trebuie identificate toate apartamentele cu antene parabolice, de pătruns și împușcat pe toți fără remușcări”, spune Serghei.

„Ubejișce” și Hutin Pui

Kramatorskul, duminica, este pustiu ca după un bombardament. Arhitectura este în mare parte stalinistă și hrușciovistă. Un chelner ne lămurește că oamenii sunt plecați la odihnă, în ultimile zile cu soare. Pe pereții caselor se găsesc săgeți cu inscripția „Ubejişce” (Adăpost). Aceste adăposturi se află în subsolurile caselor. Există și un adăpost imens la uzina de mașini NKMZ, dar se spune că nimeni nu are o cale de acces acolo. Adăposturile au fost amenajate după eliberarea orașului, pentru a primi populația pe timpul bombardamentelor.

Orașul trece printr-un proces evident de desovietizare. Străzile se redenumesc. Lenin, Soțialisticeskaia, Frunze, Rosa Luxemburg și altele asemenea se redenumesc. Avem strada „5 iulie” – ziua eliberării Kramatorskului, strada „Eroilor sutei cerești” – grupul celor o sută de activiști ai Maidanului, care au fost uciși în centrul Kievului, şi chiar strada Shakespeare...

Monumentul lui Lenin a fost doborât la pământ la scurt timp după eliberarea Kramatorskului, postamentul își așteaptă un alt erou. Multă lume de aici nu-l iubește pe Putin: inscripția Hutin Pui, o transliterație a renumitului #PutinHui, o găsești pe multe dintre casele Krmatorskului.

667.000 de oameni s-au refugiat în zona Kramatorsk

Imediat după eliberare, orașul a devenit mai vioi, multă lume care a fugit de bombardamente s-a întors, iar Kramatorskul a fost numit centrul adminitrației regionale Donețk. O bună parte din administrația din Donețk s-a transferat în Kramatorsk, ceilalți au rămas sub ruși. Centrul de ajutor social s-a transferat, și el, la Kramatorsk. Aici aflăm despre fenomenul „pensionarilor turiști”. Sunt o categorie de oameni care locuiesc în teritoriile ocupate de teroriști și care se înregistrează după pensii și plăți sociale în Kramatorsk. Acești oameni reușesc să obțină o pensie de la statul ucrainean și una, mai mică, de la separatiști. Dar situația acestor oameni nu este, totuşi, fericită. Ei au decis să rămână în locurile natale, de care sunt legați, majoritatea fiind dezamăgiți de puterea separatistă. Dar prețurile în zonele ocupate sunt de două-trei ori mai mari decât în teritoriul controlat de autoritățile constituționale. Trec posturile ucrainene și cele separatiste graţie unor permise speciale emise de SBU, pe de o parte, și de structurile din DNR și LNR, pe de alta. Acum, Centrul de ajutor social a înregistrat circa 667.000 de oameni care au părăsit teritoriile Donețkului și Luganskului separatist și s-au legalizat în zonele controlate de autoritățile constituționale, în jurul Kramatorskului.

Adrenalina trebuie compensată

În mijlocul Kramatorsului este un centru de reabilitare a veteranilor ATO (Operațiunii antiteroriste). Aici îi găsim pe Volodimir și Ignat, veterani ai războiului din Donbas. Unul are 25 și altul 27 de ani. Centrul funcționează pe banii USAID. Aici este o sală sportivă, se fac lecții de engleză și pictură pentru copiii veterani. Soldații participă la antrenamente de alpinism, la camping-uri în munți, există și un cabinet al psihologului. Toate astea se organizează pentru a compensa doza de adrenalină pe care foștii luptători au primit-o pe câmpul de luptă. „Totuși, războiul este jocul bărbaților în care se agită o doză mare adrenalină. În civilie nu mai ai acea doză de adrenalină, încercăm să o compensăm prin sport”, explică Volodimir, care se interesează la ce instituție mass-media lucrăm. Aflând că scriem în limba română, ne întreabă, foarte curios, dacă nu cumva româna și moldoveneasca sunt asemănătoare. Pentru el, pare ceva neverosimil, de altfel îi pare incredibilă și informația că Transnistria a sărbătorit 26 de ani de independență, și că în scurt timp ea va avea numere de înregistrare recunoscute internațional, că diplomele de studii vor fi recunoscute, și ele, și că se vor închide toate dosarele penale deschise în cazul autorităților separatiste, ce se opun autorităţilor constituționale.