România va exporta energie electrică în RM cel târziu în 2018. Parlicov: Sunt termeni prea ambițioși
România va putea exporta 600 de MW de energie electrică în bandă în Republica Moldova, până la Chişinău, cel mai târziu în anul 2018. Declaraţii în acest sens au fost făcute marţi, 8 noiembrie, de către Oana Zachia, şef birou Prognoză şi Evoluţie în Perspectivă a Consumului de Energie Electrică din cadrul Transelectrica.
„Există un acord interguvernamental şi un acord între operatorii de transport. Cel puţin la nivelul acestui acord, anul în care se va putea realiza un export de 600 de MW în bandă este 2018 cel mai târziu. Acest lucru se poate realiza pe linia Isaccea-Vulcăneşti, dar problema care mai trebuie rezolvată este între Vulcăneşti şi Chişinău„, a spus Zachia, în cadrul congresului naţional al Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România.
Termenul de 2018 este asumat de cele două guverne în acordul semnat între ele, a precizat Zachia.
„Linia de interconectare există, deci practic noi putem realiza acest export chiar acum, însă este nevoie de construirea unei linii între Vucăneşti şi Chişinău. Teoretic, partenerii din Republica Moldova trebuie să facă un proiect în acest sens, iar noi putem contribui la realizarea acestui proiect, dacă cele două guverne vor conveni acest lucru”, a adăugat reprezentantul Transelectrica, citat de infoprut.ro.
Expertul IDIS Viitorul, Victor Parlicov, a comentat pentru Deschide.MD că termenii pe care și i-au propus cele două guverne sunt foarte ambițioși și s-ar mira pozitiv dacă aceștia vor fi respectați.
”Necesitatea acestor proiecte sunt vitale pentru RM. Fără o diversificare a surselor de energie, RM va rămâne un proiect de stat falit, adică un stat al cărei ”viață este întreținută artificial”. E imposibil de supraestimat importanța acestor interconexiuni pentru statalitatea RM”, a declarat Victor Parlicov.
Expertul a atras atenția că până recent principala ”frână” în dezvoltarea acestor proiecte ținea de lipsa unui angajament ferm la Chișinău.
” Dar de ceva timp, aparent a apărut voința politică și vreau să sper că termenii aceștia ambițioși vor fi respectati. Totuși ar fi foarte bine ca autoritățile sa facă publică foaia de parcurs cu termenii și etapele acestui proiect pentru ca toată lumea sa poată monitoriza progresul. Eu de exemplu nu văd nicio problemă ca această foaie de parcurs să fie publicată”, a conchis expertul.