De ce geopolitica? Fiindcă rămâne factorul determinant care marchează chiar de la începuturi politica și politicul din Republica Moldova. Ar fi extraordinar, dacă temele actualei campanii electorale, dar și ale celor precedente, vizau doar problemele cotidiene. Dar, dacă analizezi esența problemelor noastre, îți dai seama că geopolitica este omniprezentă. Dacă nu direct, atunci indirect pentru proiectul de țară, pe care ni-l propunem să-l implementăm. Geopolitica nu înseamnă doar să ai acces acolo unde este mai ușor să-ți vinzi merele sau vinul, deși și asta este geopolitică; geopolitica nu este doar de unde „iese gazele”. Geopolitica, pentru noi, în campania electorală, înseamnă modele de dezvoltare. Vrem să lucrăm de-a lehamitea și să furăm ca în Est, dar să trăim ca în Vest. Cred că deceniile de putere sovietică și 25 de ani de independență ne demonstrează că acest lucru este imposibil.

Acum se exploatează la maximum – și pe bună dreptate – problema furtului miliardului. S-a întâmplat în perioada guvernărilor care s-au declarat proeuropene. Dar, dacă urmăriți firul unde erau urzite schemele și de cine erau inspirate și aplicate, îți dai seama că ele duc mai mult în est. Nu au fost ele, oare, elaborate și aplicate, exploatând lăcomia și nesimțirea unor politicieni autohtoni,  pentru a compromite parcursul european, cu care aceștia s-au identificat? De aceea a face abstracție de factorul geopolitic, când te referi la situația electorală din Republica Moldova, este, cel puțin, neserios. 

O perioadă, unele forțe politice de la Chișinău pedalau pe mesajul „și-și”, adică: și UE, și Rusia. Asta era posibil, doar dacă partenerul din Est își dorea o apropiere de Europa. La începutul anilor ’90, perspectiva dată părea fezabilă, însă, după instalarea la Moscova a regimului Putin, acest lucru a devenit irealizabil. Pe măsură ce Vladimir Putin prindea rădăcini tot mai trainice la Kremlin, Rusia se îndepărta de Europa și de valorile occidentale. Asta a făcut, practic, imposibilă tactica aflării în două luntri, odată ce acestea au luat-o în părți diferite sau a „suptului” de la două vaci, cum îi mai spuneau unii. La ora actuală, relațiile dintre Europa și Rusia sunt de așa natură, încât problema se pune doar „sau-sau”.

Lumea rusească este o lume din care încă nu ne putem rupe. Nu cred că este în puterile noastre să o facem, de unii singuri. În mod direct și forțat, suntem conectați la ea, cu mici intervale, mai bine de două sute de ani. Spre deosebire de modelul social-economic și politic occidental care oferă bunăstare și libertate, lumea rusă, în afară de propriile ambiții de dominare, nu s-a remarcat prin nimic. Lumea rusă – un spațiu în care societatea nu a cunoscut modernizarea politică. Aici statul și-a menținut controlul cvasitotal asupra societăți, iar, în exterior, a încercat să-și asigure dominația prin metode extensive. Fără a oferi un model dinamic și viabil, Rusia trece, astăzi, prin etapa unei profunde și periculoase agonii. Încercând cu disperare să-și mențină poziția de odinioară, nefiind în stare să ofere altora ceva palpabil și real, prefera o lume a confruntării nu a concurenței.

Peste noi trece linia de demarcație, care separă lumea rusă de cea occidentală. Aceste două spații, în realitate, oferă două tablouri diferite ale lumii. Unul, bazat pe expansionismul forței, altul, pe cel al concurenței. Unul, conducându-se după legi scrise, altul, după legi nescrise. Un model care a testat bunăstare și libertate și altul, subdezvoltare și autoritarism. În esență, prezidențialele din 30 octombrie 2016 constituie o alegere între aceste două modele. Astfel, într-o formă mai mult sau puțin deschisă sau discretă, geopolitica este prezentă în programele celor două forțe care marchează dezbaterile electorale: partida rusească și partida europeană. Mai putem vorbi și de variante intermediare, de niște mutanți, dar cu aceleași finalități.

Partida rusească în Republica Moldova este reprezentată, tradițional, de partide și persoane plasate pe stânga eșichierului politic, iar, mai nou, de populiști fără ideologie, fără program și fără scrupule (și chiar fără pantaloni!…). Aceștia își pescuiesc electoratul printre nostalgici, reprezentanții etniilor conlocuitoare, familiile ale căror venituri depind de remitențele din est, dar și ai persoanelor dezamăgite de mersul lucrurilor din țară. Prestația lamentabilă a guvernărilor care s-au autoidentificat drept proeuropene au consolidat segmentul electoral pro rusesc.

Suportul pentru campanie, sub diverse forme și mijloace, vine tot din Est. În primul rând, prin propaganda pro rusă, la dispoziția căreia, prin intermediul frecvențelor naționale, este pusă o audiență masivă din localitățile noastre. Canalelor rusești li se adaugă și cele locale Acestea, prin criticile unilaterale ale exponenților actualei guvernări, care, cu suportul, dar și sub stricta monitorizare occidentalilor, este preocupată de implementarea Acordului de Asociere, de fapt toarnă apă la moara partidei ruse. Pe această dimensiune activează o armată întreagă de jurnaliști, analiști, comentatori, bloggeri. Unii dintre aceștia își declară deschis opțiunile geopolitice, alții o fac în mod discret. Oricât ar părea de paradoxal, aceștia din urmă, activând în cadrul unor proiecte axate pe promovarea valorilor occidentale, deci cu tentă geopolitică, ne îndeamnă să renunțăm tocmai la geopolitică. Printre aceștia se regăsesc și persoane conectate la grupurile de interese rivale celor aflați astăzi la guvernare. Aceștia, probabil, speră că, prin schimbarea vectorului, unii se vor revanșa, iar ceilalți vor reuși scape de pușcărie, astfel încât proiectele de altădată să poată fi revitalizate. Acum ei sunt intransigenți cu actuala guvernare și indulgenți cu cei puși sub învinuire. Dacă urmărim atent, aceștia se regăsesc în instituții prestigioase, conectate la proiecte de promovare a valorilor și principiilor democratice: stat de drept, pluralism, libertate, transparenței etc. Hârtia de turnesol pentru identificarea acestora este atitudinea față de alegerile parlamentare anticipate, care ar fi instala la guvernare partida rusescă.

Un alt suport-premisă pentru partida rusă rămâne mentalitatea paternalistă a majorității cetățenilor, gata să meargă pe mâna unor aventurieri care oferă soluții ușoare sub forma unor promisiuni de a reconecta țara la „paradisul” din Est. Judecând după sondaje, multă lume îi crede. Ținând cont de imaginea tot mai proastă a Rusiei în lume, urmare a acțiunilor acesteia pe arena internațională, dar și în interiorul ţării, exponenților acestei partide le vine tot mai greu să rămână convingători și pertinenți. De aceea preferă un public mai puțin inițiat, nemulțumit și manipulat de propaganda rusească. Candidații partidei pro ruse declară că, devenind președinte, vor dizolva Parlamentul și vor provoca alegerile anticipate. Vor asta cât mai repede, cât mai sunt pe val. Cum vor reuși să provoace anticipate, rămânând în cadrul constituțional, nu ne spun, desigurt. Or, după cum știm, prerogativele președintelui sunt limitate, Parlamentul nu poate fi dizolvat doar după bunul plac a cuiva, chiar dacă acesta este președintele țării, în al cărui program electoral se regăsește promisiunea cu pricina. Dar, după cum se vede, nici pentru candidați, nici pentru electoratul lor, asta nu contează. Instinctul distructiv prevalează asupra rațiunii și intențiilor constructive.

Exponenții electorali declarați ai partidei ruse în actualele alegeri prezidențiale sunt doar câțiva. Pretendentul cu cele mai mari șanse este liderul PSRM, Igor Dodon. Următorul este reprezentantul PN, Dumitru Ciubașenco, și cam atât. Marele absent este candidatul din partea Partidului Comuniștilor. De remarcat că, întâmplător sau nu, acest segment electoral nu este prea aglomerat. În afară de câțiva independenți, care exploatează mesajul populist, nu mai avem pe nimeni. Acest fapt deschide culoarul care îl duce spre turul doi pe reprezentantul acestei partide (care, conform sondajelor, cu o anumită diferență de scor, va fi Igor Dodon).

Partida rusească mai are concurenți în persoana candidaților populiști, chiar dacă unii se declară de dreapta, calificativ care, în stereotipul discursului politic autohton, însemnă proeuropean. Aici, în primul rând, se evidențiază Andrei Năstase, liderul Platformei DA, acum și al partidului cu același nume. Exponent al unor forțe cu intenții oligarhice, pentru acesta principalul obiectiv este accederea cu orice preț la putere. În efortul de-a aduna voturi de pe terenul ambelor partide geopolitice, acesta îndeamnă să facem abstracție de vectorul de dezvoltare a țării. Asemeni candidaților care se declară deschis pro-ruși, acesta militează pentru anticipate, iar funcția de președinte o vede drept pârghie pentru destabilizarea situației din țară. În străduința de-a provoca alegeri parlamentare anticipate, pe Năstase nu-l sperie nici eventualitatea acaparării unei majorități parlamentare de către partida rusească din politica moldovenească. Acum rămâne ca fiecare să răspundă cât de proeuropean este candidatul „dreptei”, Andrei Năstase.

Alți populiști care pot lua din voturile electoratului de pe acest segment sunt candidații independenți Maia Laguta și Inna Popenco, dar aici nimeni nu se așteaptă la surprize.

Aș vrea să cred că, Maia Sandu, atunci când insista pe anticipate sau când încerca să-i convingă pe cei la FMI să nu semneze Memorandumul cu Republica Moldova, o făcea fiind cuprinsă de emoții de moment, fără a fi luat în calcul aspectele geopolitice, adică efectele pe termen lung ale instalării la putere a partidei ruse.

Totalitatea factorilor de ordin obiectiv și subiectiv fac partida rusească persistentă și vivace în acest spațiu, iar din geopolitică – o temă încă omniprezentă și inevitabilă în discursul politic autohton.