UCIGAȘUL Vitalie Troca s-a trezit înnebunit de frică în puterea nopții: i se părea că cineva îl strânge de gât, vrând să-l stranguleze. Nu putea să respire. Nu avea aer. Nu se putea elibera din strânsoarea aia sălbatică, oricât a încercat. Nu-i putea descleșta și basta degetele ucigașului de pe gâtul său, deși le trăgea cu toată puterea de care era capabil. Ăla, oricum, era mai puternic. L-au trecut toate apele. Tipul care-l sugruma era mai voinic ca el. Cine ar fi crezut. Tipul era mai musculos decât el, Vitalie Troca. Era mai vânjos, și mai dur. Tipul aproape că-l gâtuise cu totul și Vitalie simțea că leșină. Vru să strige după ajutor, dar răcnetele nu-i ieșeau din piept. Nu putea să strige și începu să se zbată ca un porc sub cuțit. Își pierdea cunoștința și i se făcu deodată foarte frig.

L-a recunoscut: cel care și-a înfipt unghiile în gâtul său era tovarășul Horbunțov, pe care l-a văzut doar o singură dată în viață, atunci când l-a așteptat să se dea jos din mașină și să intre pe poartă și atunci doar din spate. Nu i-a văzut fața nici măcar atunci când a apăsat pe trăgaci. În ochi l-a privit doar în fotografiile pe care mustăciosul, cel care l-a plătut ca să-l ucidă, i le-a înșirat pe masa din fundul restaurantului Doina. Acum însă-l vedea din plin. Îi vedea ochii injectați de ură care I se lipeau de ai lui privindu-l de foarte aproape. Pe Vitalie Troca l-au năpădit sudorile morții și începu să plângă în hohote și să-l roage pe Horbunțov să-l cruțe, promițându-I că va lucra pentru el.

-Ce ai, frate, de ce ai început să gemi așa? l-a scuturat de umăr domn profesor aplecat dasupra sa.

Vitalie Troca îl privea năuc, neînțelegând unde a dispărut Horbunțov.

-Hei, frate, sunt eu, domn profesor. Este că ai avut un coșmar?

Abia acum Vitalie Troca și-a dat seama că l-a văzut pe Horbunțov doar în vis. Așa cum lumina era aprinsă și noaptea, s-a examinat în oglindă și nu a descoperit urme de degete pe gâtul său. Ceea ce înseamnă că nimeni nu a vrut să-l gâtuie aievea.

-Este că ai visat că cineva te gâtuia? l-a întrebat domn profesor, dar Vitalie Troca s-a prefăcut  că doarme și nu i-a răspuns.

Cu toate că și-a dat seama că Horbunțov l-a strangulat doar în vis, Vitalie Troca nu-și putea regăsi liniștea. Îi era frică. Lui, marelui și invincibilului Vitalei Troca, îi era frică. El, care a împușcat atâția oameni nevionovați, acum tremura de frică sub plapumă. Nu-i venea să creadă că și lui putea să-i fie frică. Dar îi era. Stătea sub plapumă și dârdâia din tot corpul. Îi clănțăneau până și dinții. Îi era frică. Gura I se uscă și inima îi bubuia în piept, gata să-i explodeze.  O spaimă devastatoarea îl făcu să se chircească sub pătură și să se apuce cu mâinile de cap. Lui Vitalie Troca îi era teamă. Avea o presimțire. I se părea că mustăciosul, pentru a-și ascunde urmele, va trimite un om de-al său la închisoare, pentru a-l lichida.

I se părea că aude pași și cineva se furișează spre patul lui. S-a răsucit ca fript, dar era domn profesor care avea insomnie și se plimba prin celulă cu mâinile la spate. Domn profesor îl privi cu milă și-și văzu de drum.

Pe Vitalie Troca îl teroriza gândul că un om de-al mustăciosului îl va lichida, pentru a nu  fi folosit de procurori contra sa. Și uită de Horbunțov. Și adormi. Dar cum adormi, cum Horbunțov i se ivi în față și-l apucă de gât. Horbunțov, cel în care și-a descărcat pistolul, acum el îl strângea de gât, și-l sugruma fără milă.