Ne aflăm într-o perioadă (anul de graţie 2016, anume octombrie, la o săptămână până la alegerile preşedintelui), dar și într-o țară a paradoxurilor (Republica Moldova), unde unu și cu unu pot face – în contra a ce cred matematicienii şi cel mai adesea – doi, iar câteodată chiar 3 sau 5, ca efect de antrenare a mișcărilor electorale și a emoției, pe fundalul relansării speranței. Dar pot face și 1,3 sau mai puțin de 1, dacă mersul e haotic, confuz, descumpănitor pentru votant. Și cum turul unul al alegerilor prezidențiale directe se apropie, să vedem cum s-ar putea ca Maia Sandu – candidatul unic al dreptei pro-europene de opoziție – să nu intre în turul doi.

Factorii ar fi de mai multe feluri: externi, aparținând contracandidaților adverși, „prietenilor”, contracandidaților cu același electorat, și interni, proprii strategilor de campanie sau candidatului însuși. Tot atâtea surse de greșeli, gafe, acțiuni nepotrivite, opțiuni neadecvate, intervenții publice nefericite. Să le luăm pe rând.

La capitolul factorilor externi aparținând contracandidaților, am putea lista lovituri sub centură, expuneri publice sau vehicularea de dezinformări pe seama candidatului; ori o lovitură spectaculoasă de imagine, orchestrată fie pe filieră rusă (cel mai probabil, pentru susținerea lui Igor Dodon), fie pe filiera guvernamentală.

Al doilea factor extern ar fi utilizarea resurselor administrative, guvernamentale, malversațiuni de altă natură, pentru a-l aduce pe Marian Lupu în turul doi. O asemenea variantă ar fi suicidală pentru orientarea pro-europeană, dar și pentru guvernarea însăși, deoarece ar pune sub semnul întrebării corectitudinea alegerilor – ca şi acţiunea guvernului pro-european –, generând manifestații masive de stradă.

La capitolul factorilor externi veniți de la prieteni sau competitori pe același electorat, aș cita două surse majore: candidatura lui Iurie Leancă, care stă pe același electorat al PLDM și care, deși a fost solicitat de către președintele popularilor europeni, Joseph Daul, să se retragă, deși a primit semnale explicite de la partenerii germani, pe care se bizuia, prin apariția și declarațiile doamnei Merkel de susținere pentru candidatul unic al opoziției pro-europene, refuză să se retragă de pe liste și candidează furând alte 2-3, poate 5% din voturile Maiei Sandu, suficiente pentru a intra liniștită în turul doi.

I se alătură posibilitatea ca acțiunile lui Andrei Năstase din această perioadă și insistența în a combate „oligarhul rău” să ducă la îndreptarea electoratului său către Igor Dodon, și nu către Maia Sandu. Mai mult: acest comportament poate slăbi șansele din turul doi.

Pe aceeași linie am putea înregistra, în continuare, greșelile de campanie interne ale Maiei Sandu. Aici aș include două: preeminența susținerii externe, Maia Sandu preferând să plece la reuniunea PPE, în loc ca toți liderii care au ales-o candidat comun să se grăbească să o susțină în mitinguri locale din țară și în acțiuni concertate ale tuturor echipelor în teritoriu. Pentru că voturile se câștigă în Republica Moldova, nu la Bruxelles. A doua este la limita dintre factorul intern, din cauza staff-ului, și factorul extern, venit din partea prietenilor. Mai simplu, este vorba de preluarea de la PPDA a două teme deopotrivă costisitoare şi contraproductive.

Prima: alegerile anticipate (imposibile – repet ce am mai spus în editorialele anterioare – în condiţia în care există un guvern şi o majoritate stabile, plus ce prevede în acest sens Constituţia).

Cea de-a doua: arestarea oligarhului sau măcar numirea unui procuror general care să îl aresteze. O abordare ce poate fi taxată ca profund neeuropeană și nedemocratică a raportului dintre puterile în stat. Sau, şi mai rău, drept tentație a viitorului președinte de a folosi politic puterea judecătorească şi, ca atare, de a soluţiona pe cale administrativă o problemă ce reprezintă, de fapt, prerogativa justiţiei. A justiţiei în care, trebuie subliniat, politicul, chiar președintele, nu se bagă, după cum nici procurorul (care nu arestează, doar reține), iar instanțele pot aresta abia după o hotărâre definitivă și irevocabilă.

În fine, există și greșeli probabile ale Maiei Sandu în calitate de candidat. Refuzul de a asuma susținerea comună a celor trei forțe politice care au dat candidatul unic, neimplicarea în bătălii serioase pentru alegeri prin evitarea de confruntări directe cu candidați relevanți, lipsa de pregătire în politica externă, securitate și apărare, lacunele de pregătire pe temele şi problemele majore ale Republicii Moldova. Toate astea ar putea fi, dacă sunt sesizate și expuse ca atare, vulnerabilități considerabile chiar pentru turul întâi.

Şi totuşi acestea sunt virtualități, modalități posibile de blocare a drumului către turul doi al candidatului unic al dreptei de opoziție. Nu sunt, în niciun caz, fapte cu probabilitate semnificativă. Din contra, suma banală a voturilor candidaților de pe pozițiile doi și trei, de săptămâna trecută, și mediatizarea suficientă a retragerii lui Andrei Năstase pot duce, simplu și automat, la intrarea fără probleme în turul doi, în fața lui Marian Lupu, ba chiar – la o distanţă recuperabilă – în spatele lui Dodon.

După 30 octombrie, mizele se schimbă și discursul ar trebui să se adapteze la noua realitate și la cursa în doi. Acum însă și acțiunea trebuie recalibrată: de la promovarea candidatului Maia Sandu la lupta cu Dodon. Opriți-l pe Dodon! Opriți scufundarea Republicii Moldova în Siberia profundă! Opriți federalizarea statului! – așa ar trebui să sune un slogan de campanie în turul doi.