Președintele ales al Republicii Moldova este, începând de duminică spre luni, Igor Dodon. Îi place sau nu, l-a susținut sau nu, l-a votat sau nu, fiecare cetățean al Republicii Moldova trebuie să-l recunoască drept președinte. Așa e în democrație. Nu înseamnă să creadă în el, să-l aplaude sau să-l cauționeze în vreun fel. Nu. Doar să consimtă că este președintele ales ale statului. În rest, fiecare e liber să rămână critic în ceea ce-l privește pe Igor Dodon și să sancționeze drastic (și chiar vocal) fiecare derapaj de la litera Constituției, de la bunul-simț sau de la opțiunile pentru care toți cetățenii au votat.

După ce emoția s-a spulberat, iar pornirile vindicative, părerea de rău și nemulțumirea s-au estompat, rămâne realitatea democratică a instalării la Chișinău, prin alegeri directe, a unui președinte declarat pro-rus. Și la nivel internațional, cu atât mai mult la vecinii de peste Prut, în România, dar și la cel de-al doilea vecin al Republicii Moldova, Ucraina, îngrijorarea este inerentă, iar modul de abordare al noului președinte este încă nedefinit. Firește că depinde și de comportamentul acestuia, și de capacitatea de a se reechilibra și de a deveni – cum a promis – președinte al tuturor concetățenilor săi, ocupându-se efectiv de atribuțiile ce-i revin în stat. Luciditate, calm, judecată după fapte, nu după vorbele de campanie – așa va curge prima perioadă, în care noul președinte ales va fi, fără îndoială, sub atenția tuturor.

Iar monitorizarea e profundă, adâncă, minuțioasă. Şi nici nu se poate altfel până când nu se formulează răspunsuri la întrebările fundamentale ale Republicii Moldova și la cele ale oricărei capitale: continuitatea drumului european, decizia în privința reformelor, utilizarea instrumentarului de putere pentru a determina eventuale alegeri anticipate. Urmează întrebarea-cheie: dacă s-au făcut discuții referitoare noi cedări pe baza unor angajamente față de Moscova, cu presiunea privind ruperea Acordului de Asociere cu UE (ceea ce înseamnă reintroducerea vizelor).

Oricum, va fi greu ca cineva să fie convins de reorientarea lui Dodon din campanie. Garanțiile acceptabile sunt puține, iar legitimitatea noului președinte al Republicii Moldova în fața Occidentului este redusă. Și dilema, acum, este: sau schimbi poziția și menții orientarea pro-europeană, păcălindu-ți votanții (dar păstrând, în schimb, orientarea strategică), sau ești consecvent cu programul de candidat și rupi Acordul de Asociere?

Dar aceasta e încă cea mai simplă întrebare la care noul președinte trebuie să răspundă. Sunt și altele, mai importante. Cum va relaționa cu Parlamentul, Guvernul, cu Plahotniuc? Poți să-ți dorești să schimbi totul, dar la început trebuie să colaborezi cu instituțiile statului și să te uiți cu atenție la ceea ce faci. Cât despre Mr.P, lucrurile sunt mult mai confuze.

Că există sau nu o înțelegere și bani între cei doi principali actori ai scenei politice de la Chișinău e mai puțin important decât faptul – evident – că cei doi reprezintă mentalități distincte. Și se vor confrunta ca orice deținători ai puterii reale: Dodon, din poziția sa de președinte, dar şi de lider al unui partid de opoziţie, devenit cel mai puternic astăzi, iar Plahotniuc, din cea de stăpân și proprietar al unei bune părți din afacerile lucrative din Republica Moldova, om cu spirit antreprenorial (și nu rareori tranzacționist) și care a transformat Republica Moldova într-o companie condusă autoritar de deținătorul pachetului de control în acțiuni.

Alegerile de duminică au mai adus un pol nou și proaspăt în viața politică a Republicii Moldova: pe Maia Sandu, actualul lider oficial (și simbolic, totodată) al Opoziției de dreapta din stradă. Alegeri dificile, în care s-au utilizat toate mijloacele mai puțin curate. Şi totuși liderul partidului PAS a obținut un nesperat loc doi cu sub 5% din voturi în spatele câștigătorului. Acum această zestre trebuie instituționalizată, iar a consolida o forță politică reclamă accesul la resurse după părăsirea naivității, amatorismului și romantismului pentru pragmatism și profesionalism. Aici e marea miză a acestei perioade de construcție politică în vederea alegerilor generale din 2018.

Cele trei principii de putere de la Chișinău – Igor Dodon (autoritatea), Plahotniuc (banii și resursele), Maia Sandu (Opoziția, cu puterea simbolică a prestigiului) – se vor așeza, în cele din urmă. Vor ocupa spațiul de putere, vor prelua locuri și instituții și, cu certitudine, se vor confrunta în viitor. Mai ales primii doi. Iar aceasta pare să fie lupta pentru putere a viitorului. Miza drumului european al Republicii Moldova trece, și ea, prin echilibrele fragile și schimbările, sperăm noi, nu excesiv de bruște. Și, desigur, prin opoziţia personificată de Maia Sandu, opoziţie ce are datoria de a monitoriza reformele Executivului și de a pregăti viitoarea campanie.