Al treilea factor de putere consacrat de alegerile Prezidențiale

Alegerile prezidențiale din Republica Moldova, derulate în cel de-al doilea tur pe 13 noiembrie, au consacrat un al treilea factor politic de prim-plan în Republica Moldova, pe lângă puterea declarat pro-europeană, unde se manifestă în avanscenă premierul Pavel Filip și președintele Parlamentului, Andrian Candu, iar, în spate, liderul informal Vladimir Plahotniuc și președintele ales Igor Dodon, liderul partidului socialiștilor, pro-rus. Într-adevăr, plasarea pe locul doi al alegerilor prezidenţiale a Maiei Sandu, președintele PAS, a făcut din ea, prin prisma celor aproape 48% din voturile obținute, liderul opoziției pro-europene din Republica Moldova.

Însă legitimitatea dată de vot nu este suficientă pentru a consacra și un fapt, un adevăr politic. De bună seamă, avem un candidat care a trecut prin prima sa bătălie electorală, a ieșit onorabil ca rezultat, chiar dacă lipsa de experiență și de pregătire s-a văzut cu ochiul liber. Problema majoră, imediat ce alegerile au trecut, este modul în care Maia Sandu valorifică această postură, adică votul, încrederea și speranțele pe care le-a catalizat. Iar aici nu există decât două variante.

Cea mai lesnicioasă este aceea de a te lăsa pe tânjală, fără să acționezi pentru capacitarea victoriei și consacrarea posturii de lider al opoziției pro-europene în realitatea politică. Maia Sandu trebuia să fi ieșit deja în public cu proiectul politic al opoziției pro-europene de dreapta unită, ca să anunţe lupta pentru câștigarea alegerilor parlamentare din noiembrie 2018 în formula unei alianțe/coaliții/bloc, care să consacre, mai întâi, solidaritatea și forța politică a formațiunilor pro-europene de dreapta de opoziție, după care şi sistemul de alianțe posibile cu cei care au susținut-o pe candidata prezidențială în turul doi; sau delimitările necesare.

Absența proiectului și viziunii politice de viitor

Lipsa unui proiect politic, a unei viziuni politice și a unui obiectiv de viitor o trimite pe Maia Sandu în irelevanță cu atât mai iute, cu cât cei mai apropiați aliați se îndepărtează pe rând și pe zi ce trece. Dacă nu reușește măcar acum să realizeze o structură de partid consacrată, ca cea a PLDM, Maia Sandu și partidul său în curs de încropire sunt pierduţi. Aceeași soartă o va avea și PPDA, celălalt aliat, dacă se îndepărtează de proiectul care a consacrat votul de la 13 noiembrie și rezultatul său. Destrămarea acestei formule face ca orice proiect de mai departe – şi eforturile pentru realizarea lui – să fie total lipsite de importanţă.

Construcția unui partid nu e un lucru simplu, se ştie. Au realizat-o pe pielea proprie toți liderii pro-europeni de dreapta. Mai mult, absența unei validări electorale anterioare a PPDA și PAS, ca şi lipsa structurilor lor face ca PLDM să aibă un impact administrativ mai evident. Până la urmă, jocul pe roluri e cel relevant, iar Maia Sandu, pe baza legitimității obținute prin vot, are forța de a așeza mai departe bucățile acestui mozaic politic. Cum va proceda, nu știu. Dar rătăcirile anarhist-revoluționare ale lui Andrei Năstase, reinstalat ca un guru al politicii pe platourile postului său de televiziune favorit, nu ajută, din contra, arată tentația recalibrării individuale și lipsa învățămintelor din lecțiile alegerilor prezidențiale.

Alegătorii au votat cu ideea de Maia Sandu – candidat pro-european al dreptei

Absența unui proiect politic, a unei viziuni și atitudini pentru a consacra rezultatul de la prezidențiale trădează faptul că Maia Sandu, nici ea, nu a învățat lecțiile din campanie. Fără o echipă profesionistă, fără obiective și o coloana vertebrală a unui program pragmatic și realist, adaptat la realitatea din Republica Moldova, fără o poziționare matură față de ceilalți doi factori de putere, cu precădere față de guvernarea declarat pro-europeană, Maia Sandu e sortită eșecurilor în cascadă. Iar aici se combină absența completă a unei echipe profesioniste de campanie cu lipsa propriilor linii de gândire, adaptate la realitate, după studierea aprofundată, la nivel sociologic și politic, a rezultatelor votului din 13 noiembrie.

Pentru că Maia Sandu nu are nici echipă profesionistă de consultanță politică și de campanie, nu are nici resurse financiare pentru a-și angaja o asemenea echipă, nu are nici încredere într-o asemenea echipă de campanie sau e prea încăpățânată ca să o asculte vreodată. Pe de altă pate, este mult prea influențată de pseudo-experți și analiști de duzină și, esenţialul, cu agende proprii, plus că n-a avut șansa unui filtru profesionist, care să-i arate mai întâi greșelile de campanie. Iar aici trebuie spus foarte clar: Maia Sandu putea câștiga lesne aceste alegeri prezidențiale cu o pregătire personală mai intensă, cu o echipă profesionistă, cu ceva bani care, oricum, ar fi venit și, repet, cu un filtru mai activ la sfaturile, sigur, binevoitoare ale susținătorilor mai apropiați și loiali, dar necunoscători, sau mai îndepărtați și cu o imagine consacrată, în schimb cu interese proprii.

Iar cea mai mare greșeală a campaniei este că nu a răspuns la marile teme de poziționare politică privind realitățile din Republica Moldova: orientare strategică pro-europeană, resort ideologic de dreapta, asocierea cu Partidul Popular European, pragmatism politic de coagulare a dreptei din Republica Moldova pentru a atrage votanții de toate culorile și nuanțele. Asta a determinat și orbecăiala alegătorilor care au votat cu ideea de Maia Sandu – candidat al dreptei pro-europene de opoziție, nu, din păcate, pentru substanța acestui candidat care a dovedit grave deficiențe de coerență și autodefinire. Până când imaginea aspirațională și percepția așteptării din votul alegătorilor de la 13 noiembrie nu vor fi decriptate și traduse în realitatea programului pragmatic, care să li se adreseze, riscul repetării eșecului, dar, mai ales, absența personajului așteptat, se va traduce în revenirea la palierul de voturi pe care îl avea Maia Sandu până la consacrarea drept candidat unic al dreptei pro-europene de opoziție.

Sărbătorile de iarnă închid fereastra de oportunitate

Deci, Maia Sandu poate fi oricând ori liderul opoziției pro-europene de dreapta, ori o mare întâmplare a alegerilor prezidențiale, care s-a stins ca un foc de paie prin caracterul conjunctural și efemeritatea prezenței sale în politică. O trecere meteorică ce a fost utilizată o singură dată, intrând în irelevanță mai repede decât se aștepta oricine. Și risipind speranțele sutelor de mii de alegători din Republica Moldova și de peste hotare.

Oricum, părunderea în perioada sărbătorilor de iarnă închide definitiv fereastra de oportunitate pe care o mai are la dispoziție Maia Sandu. Și, din nefericire, o vedem fie în tăcere deplină cu privire la proiectul pe termen mediu, fie vocalizând, în continuare, teme minore și marginale ale moralismului civic, tipice perioadei preelectorale, teme care o readuc în spațiul palierului de 10-15% din voturi ale unei intelectualități eticizante și profund neadecvată vieții politice reale din profunzimile Republicii Moldova.