Vicepreședintele PPDA, S.Pavlovschi, consideră că Ambasadorul Pettit a exprimat poziția SUA
Prin declarațiile sale potrivit cărora Republica Moldova nu este România, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, James Pettit, „semnalează clasei politice din Republica Moldova să refuze la chestiuni geopolitice și să se apuce de implementarea reformelor pentru binele cetățenilor”. De această părere este vicepreședintele partidului „Platforma DA”, Stanislav Pavlovschi.

Solicitat de reporterul Deschide.MD, politicianul a spus că prin declarația sa, James Pettit a expus părerea întregului stat american.
„Ambasadorii acreditați în Republica Moldova nu fac declarații în care își expun poziția personală, dar anunță poziția statului sau organizației pe care o reprezintă. Cred că el așteaptă de la clasa politică reforme concrete, îndreptate spre binele cetățenilor, dar nu cele de dragul cuiva. Nu exclud că el vrea ca politicienii noștri mai puțin să se gândească la situația geopolitică și să implementeze reforme”, a declarat Pavlovschi.
Amintim că zilele trecute, în cadrul unui interviu pentru postul public de televiziune Moldova 1, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova a declarat că „unirea Republicii Moldova cu României de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică și nu este o alegere, care va face lucrurile mai bune aici în Moldova". Excelența sa a mai punctat că „Moldova nu este România".
De precizat este și faptul că senatorul român Viorel Badea a menționat într-o scrisoare adresată secretarului de stat al SUA, John Kerry. că în lipsa unei reacţii a Departamentului de Stat al SUA, rezultă că James D. Pettit a exprimat poziţia oficială a Statelor Unite ale Americii cu privire la relaţiile dintre Republica Moldova şi România. Senatorul a precizat că afirmaţiile lui Pettit au stârnit „un val de controvese" pe ambele maluri ale Prutului.
De asemenea și mulți politicienii din Republica Moldova au criticat afirmațiile ambasadorului SUA, James D.Pettit.