Andrian Candu: Eu cred că PPEM trebuie cooptat la Guvernare. Vom reveni la subiect!
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, îşi doreşte cooptarea PPEM-lui la Guvernare. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul unui interviu acordat portalului Deschide.MD. Speakerul a spus că discuţiile la acest subiect au fost iniţiate în vara anului trecut, dar au fost abandonate din cauza altor subiecte prioritare legate de campania pentru prezidenţiale. În sesiunea parlamentară care vine, demnitarul speră să readucă subiectul pe agenda politică a majorităţii parlamentare.
Andrian Candu a fost întrebat dacă vede posibilă dar şi necesară o extindere a majorităţii parlamentare. În replică, demnitarul a vorbit doar despre PPEM.
"Noi am discutat de câteva ori şi, în vară, am ajuns la un moment foarte aproape în a-i avea parteneri în majoritate pe colegii din PPEM, fiind vorba de echipa domnului Leancă. Atunci discuţiile nu au fost duse la bun sfârşit din lipsă de timp şi, cu regret, nu s-a evoluat în acest sens din cauza altor subiecte care, la acel moment, au devenit prioritare: campania, alegerile... Eu cred că noi ar trebui să revenim la subiectul respectiv. Eu cred că domnul Leancă şi echipa dumnealui ar putea face parte din majoritate şi nu mă refer neapărat la funcţii, la condiţii, ci la faptul că tot ce facem noi se înscrie în echipa lui şi a echipei pe care o conduce", a răspuns speakerul.
Întrebat ulterior cum priveşte PL această opinie domniei sale, speakerul a recunoscut că ideea sa nu este prea agreată, dar speară să se ajungă la un consens.
"Există o anumită problemă în relaţia PL-PPEM din cauza Primăriei şi a CMC. Dar, dacă noi vom reuşi să facem abstracţie de ce se întâmplă la Primărie şi să ne punem scopuri mult mai sus decât Primăria, chiar dacă ea este a municipiului Chişinău şi este foarte importantă, atunci eu cred că vom reuşi", a adăugat Preşedintelui Parlamentului.
Amintim că în vara lui 2016, preşedintele PPEM - Iurie Leancă - a primit funcţia de preşedinte al Comitetului pentru integrare europeană. Fracţiunea PL a contestat acest lucru şi şi-a retras semnătura de pe acordul respectiv după ce fracţiunea PPEM din CMC s-a implicat în referendumul privind demiterea primarului general, Dorin Chirtoacă.
În toată acestă perioadă deputaţii PPEM, Iurie Leancă şi Eugen Carpov, s-au declarat într-o opoziţie constructivă şi au votat majoritatea proiectelor de lege care au vizat implementarea acordului de asociere şi realizarea precondiţiilor pentru semnarea acordului cu FMI.
Interviul intergral, AICI.