Soluția de reglementare a conflictului transnistrean trebuie să fie luată în cadrul formatului de negocieri 5+2 și consultată cu societatea civilă și cu cetățenii Republicii Moldova, a declarat astăzi vicepremierul responsabil pentru reintegrare Gheorghe Bălan, în cadrul unei conferințe comune de presă cu reprezentantul Special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană Wolf Dietrich Heim.

Planul de federalizare a Republicii Moldova din 2003, așa-numitul Plan Kozak, prezenta riscuri majore pentru statalitatea Republicii Moldova, a declarat Gherghe Bălan. El a răspuns astfel declarațiilor lui Vladimir Putin care a amintit despre acest document, pe care președintele de atunci Vladimir Voronin l-a respins în ultimul moment. 

”În ceea ce era prevăzut în planul Kozak exista posibilitatea de blocare a sistemului de funcționare a statului care putea să ducă la imposibilitatea de funcționare a țării și la urmări mai grave. Când au fost puse pe cântar toate plusurile și minusurile s-a constat că nu este cea mai bună abordare și cea mai bună soluție”, a declarat Gherghe Bălan.

Totodată, oficialul a criticat voalat faptul că Igor Dodon nu se consultă cu structurile statului atunci când face declarații sau întreprinde acțiuni în privința reglementării conflictului transnistrean.

Reprezentantul Special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană Wolf Dietrich Heim este în prima sa vizită în Republica Moldova în această funcție. El are preconizate întrevederi la Chișinău și Tiraspol. Oficialul a declarat că președinția austriacă la OSCE are drept scop întreprinderea unor acțiuni care ar favoriza identificarea unei soluții pentru reglementarea conflictului transnistrean.

”Dorim să ajungem într-un final la rezolvarea problemei transnistrene în baza suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, cu un statut special pentru Transnistria care ar garanta pe deplin drepturile omului, drepturile politice și sociale ale locuitorilor acestei regiuni”, a declarat Dietrich Heim.

Amintim că procesul de negocieri pentru reglementarea conflictului transnistrean se desfășoară în așa-numitul format 5+2, în care Rusia, Ucraina și OSCE au statutul de mediatori, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii de observatori, iar Chișinăul și Tiraspolul de părți implicate în conflict. Negocierile inițiate în acest format la sfârșitul anului 2005trenează, iar ultimele discuții oficiale au avut loc în vara anului trecut.

Sursa: Radio Chisinau