Chișinăul califică drept ilegală deschiderea unei „reprezentanțe a Transnistriei” în Federația Rusă
Autorităţile moldoveneşti au luat act cu consternare de decizia recentă a liderului de la Tiraspol Vadim Krasnoselski de a numi un „reprezentant plenipotenţiar” al Transnistriei în Federaţia Rusă şi de a deschide o „reprezentanţă a Transnistriei” la Moscova.
„În legătură cu acest fapt, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene ţine să declare că actul în cauză este unul ilegal şi nelegitim, având în vedere că acesta contravine atât Constituţiei Republicii Moldova, cât şi principiilor şi normelor de drept internaţional general acceptate”, este c omentariul Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene pe marginea numirii aşa-zisului “reprezentant plenipotenţiar” al Transnistriei în Federaţia Ruse.
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene aşteaptă că autorităţile Federaţiei Ruse nu vor da curs demersului Tiraspolului şi că vor confirma astfel angajamentul pe care şi l-au asumat de a respecta principiul suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova consfinţit prin Tratatul de prietenie şi cooperare dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă.