Omul de afaceri Veaceslav Platon vrea să depună mărturii în mai multe dosare legate de frauda bancară şi acte de corupţie, inclusiv în dosarul lui Vlad Filat. Declaraţia a fost făcută în exclusivitate pentru Deschide.MD de avocatul său, Ion Vâzdoagă.

"Noi suntem gata să dăm declaraţii pe orice cauză penală, inclusiv pe dosarul lui Vlad Filat privind starea de fapt în scopul constatării adevărului tuturor circumstanţelor şi împrejurimilor asupra faptelor incriminate mai multor persoane. Avem ce spune în cauzele penale legate de sistemul bancar şi actele de corupţie din RM", a declarat apărătorul lui Platon.

La rândul său, şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, spune că Platon poate să facă aceste mărturii inclusiv zilele acestea, când are loc audierea sa în dosarul în care este pus sub învinuire. 

"Dacă el va face declaraţii ce vor putea fi probate, atunci el ar putea fi audiat în calitate de martor pe alte dosare, dar asta decide procurorul în funcţie de necesitatea informaţiilor pe care pretinde că le cunoaşte cetăţeanul Veaceslav Platon. Ieri a avut loc audierea lui, iar noi urmează să mai formulăm câteva întrebări de concretizare, ceea ce presupune că el va fi audiat suplimentar", a declarat Viorel Morari.

Ieri, Veaceslav Platon spunea că denunțul lui Ilan Shor este fals și că deține probe, inclusiv în scris, împotriva lui Vladimir Plahotniuc și că le va prezenta curând. Declarațiile au fost făcute ieri după ședința de judecată în timp ce Veaceslav Platon era escortat pe coridoarele judecătoriei.

Detalii: Platon promite că va prezenta în curând probe împotriva lui Plahotniuc