Membrii PPDA, PSRM, PLDM și PN - dar și un grup de deputați - au protestatat în fața Parlamentului, azi, când urma să fie dezbătută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Filip. Manifestanții declară că sunt împotriva hotărârii Guvernului de a transforma toate garanțiile de stat pentru BEM BS și UB în datorie de stat.

Liderul fracţiunii socialiştilor, Igor Dodon, a declarat manifestanţilor din faţa Parlamentului că va fi depusă o nouă moţiune de cenzură împotriva Guvernului Filip. Dodon a declarat că lipsa de cvorum nu este un motiv ca moţiunea de cenzură să nu fie examinată.

Manifestanții au scandat lozinci împotriva Guvernului Filip, în fața a zeci de polițiști care au înconjurat intrarea principală în Parlament.

Ținem să precizăm că, la sfârșitul lunii septembrie, atât liderul PPDA, cât și cel al PAS, au declarat în cadrul emisiunii Interpol de la postul TV7 că vor ieși la un protest comun în ziua moţiunii de cenzură, „pentru că banii să fie recuperaţi din fondurile în care au ajuns şi nu de la cetăţeni”. Astăzi însă Maia Sandu nu s-a alăturat protestului.

Mai mult decât atât, liderul PAS, scrie pe pagina sa de Facebook că „inițiatorul moțiunii” [președintele PSRM, Igor Dodon - nota red.] „mimează opoziția împotriva guvernării, iar guvernarea mimează aplicarea instrumentului democratic care este moțiunea de cenzură”. 

Sandu mai scrie că „ședința a fost convocată astfel, încât să facă imposibilă mobilizarea cetățenilor, singurii care vor duce povara acestei decizii. Preluarea datoriilor provocate de furtul bancar este un subiect mult prea important pentru a fi tratat cu atâta neseriozitate”.

Amintim că moţiunea împotriva Guvernului a căzut din lipsă de cvorum. La şedinţă au venit 47 de deputaţi din PSRM, PCRM şi PLDM. În premieră, şedinţa a fost moderată de vicepreşedintele Vladimir Vitiuc, doar că această şefia a sa a durat puţin peste un minut.