Veste bună pentru diaspora // La alegeri vor putea vota şi cu paşaportul expirat
Cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot, aflaţi peste hotare, vor putea participa la alegeri şi cu paşaportul expirat. O decizie în acest sens a fost aprobată de către Comisia Electorală Centrală la şedinţa de vineri, 14 octombrie.
Iurie Ciocan, membru CEC, a menţionat că, potrivit datelor CRIS Registru, sunt aproape 410 mii de persoane care au paşaportul expirat. Potrivit lui Iurie Ciocan, condiţia este ca paşaportul expirat să conţină şi codul numeric personal, pe care nu-l conţin paşapoartele eliberate până în anul 2000, transmite IPN.
Pentru alegerile prezidenţiale din acest an vor fi deschise 100 de secţii de votare peste hotare. Cele mai multe vor fi deschise pe teritoriul Italiei – 25 de secţii, României – 11, Federaţiei Ruse – 8, Statelor Unite ale Americii – 7.