Era a doua noapte când orele se făceau mici și îmi era teamă să adorm. Stăteam treaz în întuneric, cu ochii larg deschiși, scormonind tavanul tăciunos cu privirile, nevrând să adorm, pentru că mă temeam să nu se producă iar cutremurul și să mă prindă sforăind ca în noaptea de vineri spre sâmbătă când dormeam tun. Asta a și fost cel mai îngrozitor, că mă plimbam prin lumea viselor atunci când a început să se zguduie blocul. O zgâlțâitură bruscă m-a trezit din somn și am sărit buimac de sub plapumă, neștiind încotro s-o iau, dar mai cu seamă nerealizând ce se petrece. Mai ales asta.

-E cutremur, soția mi-a șoptit cu o voce gâtuită și a aprins lumina și eu am observat că fața-i era ca mânjită cu creta. Mă țineam cu mâinile de scândura stelajului ca să nu cad. Pereții se clătinau, se legănau, se zdruncianu, și noi, odată cu ei. În spatele meu am auzit o bufnitură, dar mi-a fost frică să-mi răsucesc gâtul.

-E cupa ta.

Singura mea cupă câștigată la un turneu de tenis: să fie oare ăsta un semn că ar trebui să mă apuc iar de bătut mingiuța?

Încă o hurducătură și am alergat spre ușa de la intrare, dar nu o puteam descuia, pentru că-mi tremurau mîinile. A descuiat-o nevastă-mea. Am înțepenit împreună în cadrul ușii, așteptând să se termine scuturăturile alea care parcă păreau să nu se mai încheie niciodată. Când însă cutremurul s-a potolit, nu am alergat să deschidem teveul sau netul ca să vedem ce magnitudine a avut sau ce spune lumea despre el, pentru că nu mai de asta nu ne ardea în clipele alea, ci ne-am îmbrăcat în pripă, aruncându-ne gecile peste pijamale și am ieșit în curte, coborând treaptă cu treaptă nouă etaje.

În curte se vânzolea doar o vecină, doamna Ileana, soția unui maior, bărbatul ei însă nevrând să vină cu ea. De când locuiesc în acest bloc, pentru prima dată am salutat-o și mi-a răspuns la salut.

Din blocul vecin au țâșnit o mamă, cu o fetiță de vreo trei ani de mână, care plângea.

-Ticălosul nu a trecut pe aici?

-Cine, doamnă?

-Soțul meu. Un bărbat înalt și cu ochelari. De îndată ce au început să ne zguduie a spălat putina doar în pijama, abandonându-ne. Vă dați seama, a ras-o afară după prima hurducăiala și ne-a lăsat singure la etajul al șaisprezecelea. Dacă-l prind o să-i rup picioarele, ne-a mai spus ea și  a mers să-și caute soțul în parc.

O femeie din blocul cu cinci etaje a zburat pe lângă noi, spre salvarea, care înainta printre blocuri, făcându-i semn cu mâna șoferului, să vină după ea.

Soția mea dormea liniștită alături,  pe când eu stăteam cu ochii larg deschiși reîncălzind din nou și din nou ciorba cutremurului de acum două nopți. De teama cutremurului, stăteam cu ochii larg deschiși în întuneric și mă întrebam oare soția abandonată de soț la cutremur l-a iertat sau nu? Mă temeam că nu. Oare chiar să nu-l fi primit acasă? Și atunci oare unde doarme? La prieteni? Sau în parc? Nu știam.

 Pleoapele mi se lipeau și ca să nu alunec pe panta somnului, am sărit din pat și am aterizat la bucătărie, unde mi-am aprins o țigară. S-a făcut ora trei și eu tot amânam să mă culc, minunându-mă cum de unii au putut folosi acest cutremur pentru a-și face campanie electorală sau pentru a se da ei mari și tar. Buf, s-a auzit o bușitură în spatele meu și inima mea s-a făcut cât un păduchi de mare: oare nu a început un nou cutremur? Parcă însă nu se zgâlțâia nimic. Parcă bucătăria nu se legăna sub mine și nici pereții din jur.  Dar atunci ce a căzut? Mi-am întors repede capul și am văzut că podeaua era numai cioburi și în mijlocul ei se lățea o baltă maronie. S-a spart sticla de coniac pe care am adus-o din Franța și am tot amânat s-o beau în așteptarea unei ocazii mai speciale până, iată, s-a ales praf din ea.

 Să fi căzut sticla în urma cutremurului de acum trei zile? Nu-mi venea să cred. Dar atunci cum de naiba o fi căzut din servantă? Nu știam. Am îngenuncheat și am adunat cioburile. Un miros ascuțit m-a izbit. Mirosul ăla de coniac m-a urmat și în dormitor unde m-am întins ca să mă odihndesc un pic. Și am adormit. Dimineață m-a trezit soția care acum înțelege ea de ce nu dorm noaptea, pentru că am început să beau. Nu vezi cum mai puți a coniac?

Dar în timp ce ea mă acuza eu mă temeam să nu înceapă brusc cutremurul.