Dumitru CRUDU // Un judecător din Chișinău mi-a dat să fumez marijuana

Stăteam pe marginea scaunului și fumam. Vlad se cufundase în fotoliul său negru din fața mesei de abanos, cu o țigară în gură, și mă asculta așezat picior peste picior cum îi mulțumeam că a acceptat să-mi răspundă la întrebarea mea dacă a încercat sau nu KGB-ul să-l racoleze în timpul studenției.

Nu-mi mai încăpeam în piele de bucurie, că a acceptat să-mi vorbească, îngroșând norul de fum din jurul meu. Stăteam pe marginea scaunului și-l priveam în față. Vlad era judecător de mai bine de douăzeci de ani. Îl știam încă de pre vremea când era student și m-am bucurat foarte când ieri a acceptat să rupă tăcerea și să-mi spună dacă a vrut sau nu KGB-ul să-l racoleze. Vlad e un tip înalt, cu o față foarte luminoasă. Fuma și el. Fuma în timp ce-mi povestea. Fiecare aveam câteo scrumieră în față și stingeam țigară de la țigară, când, deodată, am dat de fundul pachetului. Mi-am terminat țigările și interviul încă nu l-am început.

-Ia de la mine o țigară, mi-a zis Vlad, dacă mai vrei să fumezi. Mai voiam. Am luat țigara pe care mi-a întins-o. Am tras un fum, două, trei și am început să tușesc.

-Ce țigară e asta, frate?

-O țigară ca toate țigările. E cee ce scrie pe ea.

Am răsucit-o între degete. Într-adevăr, era o țigară obișnuită. Am mai tras un fum, și parcă mi-a luat foc capul. Am strivit țigara în scrumieră și am vrut iar să-l întreb da ce dracului mi-ai dat să fumez, dar în loc de asta, am început să râd ca nebunul. El mă întrebă: și nu te mai interesează să mai afli dacă am colaborat sau nu cu KGB-ul? Te mai interesează sau nu, mă întrebă el. Mai vrei să-ți răspund sau nu? Dar eu, în loc să-i confirm că mă interesează, că vreau să-mi răspundă, râdeam ca prostul. Îl vedeam ca prin sită. Nu înțelegeam ce i se întâmpla, de ce i s-a alungit urechile, pomeții, creștetul. Asta mă făcea să hohotesc și mai tare. Cineva m-a strigat din coridor și am ieșit. Nu era nimeni. Mă chemă cineva din fundul holului. L-am străbătut. Am coborât un etaj, apoi am ieșit din judecătorie în curte, de parcă cineva m-ar fi tras de ață. Am urcat într-un troleu și, brusc, am început să plâng, fără nicio pricină. Plângeam în hohote. Mi-am scos din picioare pantofii, mi-am dezbrăcat geaca și le-am abandonat pe scaunul din troleu. Desculț, am coborât la prima stație și m-am așezat pe o bancă din parc, unde mi-am scos toți banii din buzunar și le-am dat foc. Acolo, pe banca aia m-am și culcat.

Un boschetar mă trăgea de mânecă. Am sărit de pe bancă frecându-mă la ochi, neînțelegând unde sunt. Credeam că mă trage de mânecă Vlad, dar nu era Vlad. Cel care mă împungea cu o măciucă în coastă era un boschetar revoltat că i-am ocupat banca.  Într-o secundă, mi-am amintit tot ce mi s-a întâmplat și am realizat ce țigară mi-a dat judecătorul. Marijuana. Eram desculț, nu aveam niciun ban în buzunar și inima era gata să-mi spargă pieptul. Vlad mi-a dat să fumez Maijuana,  fără ca să-mi spună că era Marijuana. M-a drogat fără asentimentul meu, precum niște personaje dintr-un de-al lui Alexandru Vakulovski. Precum personajul ăla din romanul lui Sandu, care-și droghează un prieten care i-a picat în ospeție, fără ca să-i spună că l-a drogat, așa a procedat și judecătorul ăsta. Mă simțeam ca în romanul ăla al lui Sandu. Parcă aș fi fost un personaj de-al lui Vakulovski. Dintr-un roman de-al său, din ăla care și mie îmi place foarte atre.

Ajuns acasă, l-am sunat pe Vlad, dar acesta nu mi-a mai răspuns la telefon. A doua zi însă am mers eu la el, la judecătorie și el, fără să mă lase să deschid gura, m-a învinuit că am venit să-i iau un interviu drogat și în loc să-i pun vreo întrebare, izbucneam în hohote de râs. A negat violent că mi-ar fi dat Marijuana și s-a făcut foc când l-am învinuit  de asta și m-a scos pe ușă afară, fără să mai vrea să audă de niciun KGB.

Mi-am amintit tot ce am făcut ieri-seara și mi s-a ridicat părul măciucă în cap. Ajuns acasă aflu că, între timp, procurorii de la anticorupție, l-au reținut pe Vlad, dar nu știu pentru ce. Oare nu l-au prins cum se droga în cabinetul său?

Un singur lucru nu-l înțelegeam în ceea ce-l privește, oare nu era mai simplu să-mi spună din capul locului că nu vrea să-mi acorde interviul, decât să-l compromită, drogându-mă. Dar nu, el a vrut și să-și râdă de mine. El, care acum a fost băgat în colivie.