Dumitru CRUDU // O muscă în biroul președintelui socialiștilor moldoveni
Fruntașii partidului socialist stăteau strânși în păr în jurul mesei ovale și discutau pătimaș despre ce ar mai trebui să întreprindă ca președintele lor să devină președintele tuturor moldovenilor și unii ziceau una, iar alții alta, numai Ivan Frunze nu spunea nimic și se holba în tavan. Încolo și-a ridicat ochii și Pavlic Purujniuc, curios să vadă la ce se uita prietenul său de o viață.
O muscă. O muscă în biroul președintelui. O urmărea cu ochii și Svetlana Mocreac. O muscă în biroul președintelui. De unde să fi apărut oare? s-a întrebat contrariat Vova Kuzmin, și nu putea să-și răspundă, pentru că toate ferestrele erau închise, la fel ca și ușa. De unde oare s-a luat aici, la ședința noastră? Să fi venit cu cineva dintre noi? Vova Kuzmin excludea această variantă și s-a uitat la președinte curios, dacă a ginit-o și el sau nu. Igor Nicolaevici vorbea însuflețit despre ce ar trebui ei să facă în următoarele zile de campanie. Niște zile de foc. Nimeni însă nu-l asculta, pentru că toți erau cu ochii pe muscă, la fel ca într-o proză de Iulian Ciocan sau ca în poeziile lui Dumitru Crudu. Deodată, musca s-a desprins de pe tavan și a bâzâit în jos, pe deasupra capetelor învoalte în păr sau chele și, nu se știe de ce, dintre ei toți, a ales să se așeze anume pe fruntea bombată a lui Ivan Frunze, care instinctiv a alungat-o cu ziarul lor, ceea ce nu i-a plăcut președintelui, putea s-o alunge cu orice altceva, numai nu cu ziarul lor, în care el și-a publicat programul electoral. Alungată de Ivan Frunze, musca i-a aterizat pe nasul lui Vova Kuzmin, făcându-l pe acesta să sară furios de la masă și s-o izgonească, nici mai mult, nici mai puțin, decât cu pumnii, de parcă s-ar fi aflat pe un ring de box. Toată lumea știa că practică boxul în timpul liber, dar acum puteau și să se convingă de asta cu ochiul liber. Cu pumnii ridicați în dreptul feței, Ivan Frunze alerga după muscă, dar aceasta s-a înălțat spre tavan, lăsându-l pe pugilist să izbească neputincios cu pumnii în aer.
-Hai vino înapoi la masă, i-a spus Igor Nicolaevici, pentru că nu am terminat ședința.
Vrând, nevrând, Ivan Frunze s-a așezat pe scaunul său. Rând pe rând, au loc la masă și ceilalți socialiști, numai Igor Nicolaevici a ieșit în anticameră, de unde a revenit întovărășit de secretara sa. De frumoasa Raisa.
Ședința s-a reluat. Toată lumea era optimistă. La masa aia nu era un om care să nu creadă în victoria lor. Cu toate astea, știau că nu e bine să se culce pe o ureche și să aștepte alegerile ca niște plăcinte, fără să acționeze. Ivan Frunze zicea că ar trebui să-i câștige și pe intelectuali de partea lor. Dar cum? Să-i cumpere!
În timp ce Ivan Frunze pleda ca socialiștii să-i cumpere pe intelectuali, frumoasa Raisa alerga cu ziarele „Timpul” și „Jurnal de Chișinău” pe care le-a făcut șomoiag după musca aia cârcotașă care zâzâia prin biroul președintelui. Dacă nu ar fi zumbăit, pe nimeni nu ar fi deranjat, dar așa, trebuia s-o omoare.
-Dacă o omori, ai o ciocolată fără zahăr de la mine, și-a întrerupt discurusul Ivan Frunză și a privit-o în ochi pe preafrumoasa secretară.
-Și de la mine, și de la mine, s-au auzit alte și alte voci subțiate.
-Să nu deviem discuția, dragi tovarăși, i-a atenționat Igor Nicolaevici și Ivan Frunze și-a continuat pledoaria sa pentru ca socialiștii să-i cumpere pe intelectuali.
-Sau să-i înfundăm, l-a contrazis Vova Kuzmin. Poc, trosc, pleosc, lovea Raisa în muscă, dar degeaba, musca aia era mai sprintenă decât tulburătoarea secretară, care fugea disperată după insectă, pocnind-o cu bestialitate, oriunde o ajungea din urmă.
La un moment dat însă, au început să se clănțănească între ei, la început ușor, apoi se ciorăveau tot mai urât, până când au început să-și ridice vocile unul la altul. Motivul: același. Să-i cumpere sau să-i dea în gât pe intelectuali. Părerile erau împărțite. Se certau așa de aprig că au uitat de Raisa și de musca pe care aceasta o urmărea prin cabinet. De Raisa a uitat și președintele. Și a amintit de ea doar după ce ședința s-a terminat și toată lumea a plecat. Raisa stătea în picioare în fața sa și-l privea zâmbitoare.
-Raisa, vrei să-mi spui ceva?
-Da, domn președinte.
-Te ascult, Raisa.
-Am ucis musca, domn președinte, i-a zis ea și și-a desfăcut triumfătoare pumnul, și Igor Nicolaevici a putut s-o vadă cum zăcea fără viață în palma preafrumoasei sale secretare.