Când poliția rutieră m-a oprit în Piața Marii Adunări Naționale, eu am crezut că e o glumă și am coborât nepăsător din mașină, nebănuind nici cu spatele că o să mă umfle mascații, care au țâșnit glonț din taxiul ce rula după mine și m-au trântit cu burta pe asfalt. Dacă aș fi știut că mi-au întins o cursă, pentru nimic în lume nu aș fi frânat și aș fi mărit viteza și să mă prindă atunci dacă sunt așa de tari, fraierii.

Am deschis foarte sigur de mine portiera și am ieșit agale din mașină, pentru că știam că am spatele asigurat, pentru că Ion Ionâci, cel care mi-a pus în mână borcanul cu mercur și mi-a spus unde și cui să-l vând și câți verzișori să cer pe el, de față cu mine l-a zbârnâit pe un mahăr din parlament, căruia i-a cerut să-l bâzâie pe omul lui din poliție, ca acela să-și pună oamenii lui de-a lungul coridorului pe care urma să-l parcurg cu mașina spre cafeneaua de la Botanica, unde mă așteptau tipii ăia negricioși cu lovelele în geantă. Cu urechile mele am auzit discuția pe care au purtat-o și atunci oare unde a fost veriga slabă, că m-au umflat? Oare ce ne-a scăpat, băga-mi-aș picioarele, că m-au arestat? Să nu-i fi uns Ion Ionâci cum trebuie? I-a uns, știu asta bine. Unde mai pui că și din afacerea asta urma să le mai revină o parte din cașcaval, o parte foarte grasă, de altfel, cu mult mai mare decât a mea, care mă expun celor mai multe pericole atunci când ies la muncă, spre deosebire de ei, care nu riscă absolut nimic, pentru că nimeni și niciodată nu o să afle de existența lor, cel puțin, nu de la mine. Ce nu înțelege, oare ce nu a mers?

E adevărat că de când l-au arestat pe șeful ăl mai mare, pe șeful lui Ion Ionâci, au început să ne dea și pe noi cu nasul în c…t. Cât tătucul era în liberate, nimeni nu îndrăznea să se ia de noi. Acum o lună însă l-au băgat la mititica pe Stiopa, acum o săptămână pe Leova și acum m-au arestat și pe mine și m-au azvârlit în beciul acesta rânced, fără ferestre și toaletă înăuntru.

Ion Ionâci, ticălosule, hahalero, oare nu cumva mi-ai întins tu cursa asta ca să scapi de mine? Gunoiule, ieri te-am prins cum o strângeai în brațe pe Clava, în casa mea, într-un ungher, când eu am mers la toaletă și te-ai scos cu o glumă, că ai vrut să vezi ce are Clava asta așa de deosebit că am putut-o lăsa pentru ea pe Lena aia lipicioasă și fesoasă, după care plângea tot cartierul? Oare nu m-ai înfundat tu ca să rămâi cu Clava mea? Scursură ce ești!

De când m-au aruncat în beciul acesta stătut, o clipă nu am stat locului. Nu-mi dă pace gândul că în timp ce pe mine mă țin închis în  cușca asta, tu, probabil, jigodie ce ești, acum o ții în brațe pe Clava și te giugiulești cu ea. Nu pot însă nici măcar să te zbârnâi că mi-au luat și telefonul.

Ai renunțat la 7 kilograme de mercur, ca s-o ai pe Clava, adică la 10.00 mii de euro? Acesta e prețul pe care l-ai plătit ca să fie a ta Clava. Dacă aș fi știut, mi-aș fi păstrat mie mercurul acela și aș fi fabricat eu singur o bombă din el și ți-aș fi aruncat-o în palatul tău din vârful Dealului Televiziunii, unde locuiești.

Ce se întâmplă însă? Ușa se deschide și în celula e îmbrâncit  Ion Ionâci. Ion Ionâci, te-au găbuit și pe tine? Cum se poate? Cine ne-a trădat oare? Clava. Clava mea. Ibita mea Clava. Clava, oare să fie adevărat? Dar ce bună mai era în pat! Nu-i așa, Ion Ionâci, că era tare bună în pat Clava mea? Oare chiar ea să ne fi vândut pe amândoi? Și cât am mai iubit-o!