De cum m-am trezit ieri și am auzit că ploaia răpăia cu putere în fereastră, am sărit ca ars din pat și am alergat în vestibul, unde am și înmărmurit preț de câteva clipe, ascultând disperat, cu urechile ciulite și privind deznădăjduit spre tavan. O picătură de apă s-a desprins și mi-a umezit fruntea. Și încă o picătură. Îmi cădeau direct în creștet. M-am dat într-o parte și acestea au început să se izbească în țesătura covorului, udându-l. Mi s-a făcut frică. Fundul a început să-mi țâțâie de frică și am alergat la baie, de unde rapid am revenit cu un lighean de plastic, pe care l-am și așezat acolo unde stropii m-au udat pe mine acum câteva clipe. Acum picăturile curgeau în vas. Măcar bine că nu pe covor. Sau pe mine. Mi-am șters cu dosul palmei apa care nărăvea să mi se strecoare în ochi și am mers la balcon. Am mers la balcon cu inima cât un purice, așteptându-mă la tot ce putea fi mai rău.

Am deschis ușa de la balcon, și am înțepenit. Așteptările mele cele mai negre s-au împlinit. Balconul meu era inundat. Picături burduhănoase de apă se rostogoleau din tavan și cădeau pe podea, cădeau cu repeziciune, cu violență,  una după alta –plici, plici- trântindu-se în balta din mijlocul balconului și împrăștiindu-se cu iuțeală în toate părțile. Sub fiecare strop care venea de sus am pus lighene, căldări, cratiție, în așa fel încât nicio picătură să nu mai cadă pe podea, iar balta deja existentă am secat-o cu o cârpă.

Bine măcar că nu mai picura direct pe podea. Am deschis ușa apartamentului să văd care-i treaba pe palier. Și acesta era inundat. Din inima tavanului, picăturile se scurgeau pe betonul podelei. Am mai adus o căldare- ultima pe care o mai aveam în casă- și am lăsat-o în fața ușii, iar eu m-am furișat înăuntru, pregătindu-mă să plec la serviciu. Abia mi-am trântit pe mine tunica mea de locotenent de poliție  când a început să țârâie soneria de la ușă. Într-o clipită, am prins șpilul. Era vecinul de la opt, care a venit să-mi facă scandal. De fiecare dată când ploua, venea să-mi facă scandal. Cum începea să plouă, îl inundam și pe el automat, pe el, care nu demult își reparase apartamentul și venea să-mi scoată ochii. M-am holbat în vizor, sperând că mă înșel, dar nu m-am înșelat. Într-adevăr, era el, iar în timp ce suna, își mușca nervos buzele.

Mi s-a făcut frică și am căzut pe scaun. Chiar și dacă sunt locotenet de poliție, uneori mi se face și mie frică. Acum îmi era frică să mă măsor în degete cu tipul. Mai ales că tipului nu-i era frică deloc că eu sunt polițist. Îl doare fix în pix și ori de câte ori are ocazia încearcă să mă dea cu capul în baltă. Acum nu aveam niciun chef să-i ascult reproșurile și să-i explic că, de fapt, și eu sunt o victimă a ploii de afară. În spatele meu stropii de apă se loveau de fundul ligheanului, iar în față urla soneria. Zbiera continuu. Fără oprire. Înseamnă că l-am inundat rău de tot, mi-am zis eu, și am decis să nu-i deschid.

Îmi suna mobilul, îți țârâia fixul și mugea soneria de la ușă, iar afară continua să plouă. Începu să curgă și în dormitor și am alergat în baie, dar nu am mai găsit niciun vas și atunci am golit cratița cu ciorbă, la budă, ciorba pe care a prepatrat-o aseară nevastă-mea până seara târziu și din care de abia dacă a mâncat vreo farfurie în dimineața asta, înainte să plece la grădiniță, unde lucrează educatoare. Oala aia golită am pus-o sub porțiunea de tavan de unde se rostogoleau cu iuțeală în jos stropii de apă.

Vecinul continua să țârâie la ușă, dar și mobilul îmi zbârnâia.

Am ieșit. În fața ușii mă aștepta vecinul meu, negru de supărare, care m-a târât în apartamentul lui ca să-mi arate proporțiile daunelor, pe care i le-am pricinuit. Ce mai tura-vura, apartamentul său era inundat exact în locurile unde era inundat și al meu. Tipul mă amenința că o să mă dea în judecată și o să mă impună să-i plătesc pagubele. Dă-mă, numai lasă-mă să plec. Nu voia. Și atunci i-am spus că problema e în altă parte, problema e că podul casei e găurit. Podul casei? Crezi? Hai să urcăm în podul casei. M-a târât acolo. Vrând-nevrând, l-am urmat și a căzut din pod când a călcat în bălți de apă lățindu-se în toate părțile pe podea. Ploua din acoperiș, în nenumărate locuri. Picături de ploaie îmi umezeau epoleții. Abia acum când și-a dat seama unde e îngropată pisica m-a lăsat să plec. Podul casei era plin de hoituri de porumbei, plutind prin bălți. Cu mâinile ținându-ne de nas, am coborât pe odihna de la nouă și am alergat la servici. Și cabinetul meu inundat, iar afară continua să plouă.