Am consemnat, în final, la mijlocul lui octombrie (cam cu 5 luni mai târziu decât putea fi îndeplinit, din păcate), realizarea dezideratului de alegere a unui candidat unic al dreptei pro-europene de opoziție, care intră în turul doi al alegerilor prezidențiale, urmând să se confrunte cu Igor Dodon. Maia Sandu a îmbrăcat această haină fiind cel mai bine plasat candidat. Şi, în același timp, candidatul având capacitatea cea mai mare de a atrage voturile celorlalți. Este o realizare de salutat, deși e tardivă și se constituie abia în primul pas făcut pe drumul spre câștigarea alegerilor.

Greul abia acum începe. Și greul acesta are câteva etape obligatorii.

Mai întâi, trebuie să vedem mobilizarea partidelor și fostului candidat care o susține pe Maia Sandu. PLDM a jucat un rol important care, la momentul potrivit, ar trebui recunoscut, mai ales dacă se va angaja cu toate forțele în alegerea candidatului pe care-l susține ca potențial câștigător al cursei. De forța de mobilizare depinde cel mai mult atingerea acestui deziderat. Firește, ne așteptăm la angajarea totală – prezență și efort personal, resurse, oameni – și din partea PPDA. Aici e un joc fără întoarcere și fără de rest: dacă angajarea e pur formală, electoratul va migra liniștit către Maia Sandu și nu se va mai întoarce vreodată la PPDA sau PLDM. Dacă, din contra, angajarea e deplină și acest angajament se vede, e natural, transparent, puternic, atunci toate cele trei formațiuni câștigă, în primul rând, prin realizarea dezideratului, prin relansarea speranței că prognozatul Dodon-președinte poate fi bătut și prin implicare alături de câștigător. Aici e miza. Cine mimează pierde.

Personal, în momentul de față, îi recomand lui Iurie Leancă să urmeze drumul trasat de către celelalte partide ale opoziției de dreapta. Practic, Leancă nu are nicio șansă, e evident. Şi oricum în turul doi voturile merg încoace, provin din același bazin al PLDM. Iar, dacă nu face acest pas, PPEM dispare după alegeri, pentru că alegătorii vor sancționa trădarea din formula celor 4 partid ce negociau un candidat comun. Şi, dacă e absent, voturile nici nu se mai întorc vreodată. E calea logică și gestul natural de făcut.

Cu toate aceste elemente care ar realiza premisele ca noul candidat să fie gata de luptă și de victorie, e timpul scurt. Dar ascensiunea poate fi provocată, campania poate fi desenată și prezența cât mai vie a candidatului pe sticlă – dar și la reuniuni publice în toată republica, alături de toate partidele și liderii care o susțin – poate aduce saltul necesar și genera trendul de creștere necesar câștigării turului doi. După asta, lucrurile se acutizează și țin deja de resurse: bani, structură de partid, organizare, vizibilitate mediatică.

Aici va conta foarte mult tonul și temele dezbaterii. Nu fac consultanță prin mass media, dar lucrurile pot merge în direcția corectă dacă discursul e planificat strategic. Pentru că turul întâi e clar, intrarea în turul doi e asigurată, mai e nevoie ca lângă candidat să vină, pe rând, tot mai mulți votanți pro-europeni, vizați fiind cu precădere votanții partidelor de la putere. De aici începe rafinamentul discursului și nuanțele campaniei. Dacă vor ști sau nu să se poziționeze și să aleagă tonul și conținutul, strategii campaniei unice vor câștiga, ia noi vom putea vedea primele semne curând. Dar cert e că la Chișinău avem o șansă clară ca să nu învingă partida euro-asiatică. O demonstrează și sondajele care arată clar că majoritatea a balansat spre integrarea europeană, iar diferența între opțiunile Vest sau Est crește simțitor.

În rest, componenta civică e la fel de importantă, capacitatea de a crea și gestiona structuri civice non-partinice, care să susțină candidatura dreptei pro-europene și să adune voturi non partizane, capacitarea votului celor care resping politicul, respectiv, aducerea la vot a non-votanților. Iar aici calibrarea mesajului e important, ca și alegerea țintei. Ținta e una, Dodon, și drumul eurasiatic pe care-l pregătește Republicii Moldova, federalizarea pe care o propăvăduiește și târârea RM în adâncul Siberiei. Am văzut deja cearta orchestrată Dodon-Lupu, care potențează ambii combatanți și mișcă voturile de la unul la altul pe principiul vaselor comunicante. Tocmai de aceea țintele nu sunt pro-europenii, nici măcar Lupu însuși care nu merită atâta atenție, e lansat spre a pierde (dacă nu, îl aveam pe Pavel Filip sau Andrian Candu drept candidați, mai bine plasați decât Marian Lupu într-o asemenea „cursă în cursă”). Calibrarea efortului e de primă importanță pentru eficiență maximă. Iar aici Maia Sandu e cel mai bine plasată să joace acest rol. Să aibă suflu, resurse și sprijin.