Înregistrare AUDIO (18+) // Platon i-a propus lui Plahotniuc 2/3 din „EnergoAlliance”
Unul dintre apropiații lui Vlad Plahotniuc a fost abordat anterior, în tentativa de a-și recupera banii din acțiunile Moldova Agroindbank, de Veaceslav Platon, în vastul proces de curățare a sistemului bancar. Raiderul a venit și cu o ofertă, care la prima vedere pare tentantă, și anume 2/3 din EnergoAlliance dar care până la urmă nu a fost acceptată. Detaliile se regăsesc într-o înregistrare audio, trimisă ieri la redacția Deschide.MD. Coincidență sau nu dar, tot ieri, Platon și-a sărbătorit ziua de naștere.
Într-o discuție telefonică, Platon îl roagă pe Serghei Iaralov [unul din apropiații președintelui PD, Vlad Plahotniuc] să vorbească cu cineva, fără să spună numele [contextul discuției arată clar că este vorba despre Vlad Plahotniuc] să i se acorde posibilitatea de a-și recupera banii de la MAIB. Modul în care are loc discuția crează impresia că raiderul este conștient de ilegalitățile comise în cadrul băncii conduse pe atunci de interpușii săi. Mai mult decât atât, acesta spune că ar putea falimenta banca și atunci curățarea sistemului bancar ar putea fi „curățire de bănci". Nu știm dacă înregistrarea este autentică, însă audierea ei, ne lasă să credem că discuția a avut loc în 2015.
„Îmi blochează banii de la ASITO. Înțelegi. Eu știu de unde a venit comanda. Bine, atunci am tăcut. Pe urmă centrul începe să-mi blocheze acțiunile de la Agro, la fel am tăcut. Până unde se va merge?”, îl întreabă Platon pe Iaralov în discuția telefonică înregistrată se pare de Platon.
La care interlocutorul afirmă: „el [Vlad Plahotiuc] spune, tu ai discutat cu Slava ca el împotriva statului și a instituțiilor de stat să nu întreprindă nimic, nici-o acțiune? Și aici a apărut Energo Alliance”.
Platon intervine și spune că „Energo Alliance a apărut înainte de...”
Discuția care urmează mai departe între Iaralov și Platon lasă de înțeles că dacă era anterior discutat despre Energo Alliance, atunci el (n.red. Vlad Plahotiuc) l-ar fi anunțat pe Platon despre curățirea sistemului bancar.
„El spune, da, putea să vină [Veaceslav Platon] să spună este așa o situație [Un contract al Energo Alliance cu statul] eu sunt în ea, dar așa cum am vorbit lăsați-mă să fiu în ea până la final, pentru că eu eram înainte de a discuta neparticiparea mea... Slava nu a venit. Tu, la rândul tău, spui altfel că s-a început curățirea sistemului, de ce nu ați spus mai devreme că este așa un plan, ca să ai timp la dispoziție ca să te cureți. Și tot merge pe cerc”, îi explică Iaralov lui Platon, care intervine și spune că oamenii care conduc Energo Alliance erau pregătiți să de-a „otkat” până la 2/3 din afacere.
„Despre Energo Alliance eu am vorbit cu el mai devreme, încă acum doi ani, că este așa situație, că compania mea îi va aduce, poate ne înțelegem. Eu i-am spus asta încă acum doi ani în urmă. Acest lucru a trecut la el pe lângă urechi. Dacă îți amintești, eu din octombrie nu m-am mai întâlnit cu el. Am pregătit o serie de propuneri, înclusiv și pe Energo Alliance, chiar și ție ți-am spus lucrul acesta că băieții sunt pregătiți să dea două treimi”, spune Veaceslav Platon.
Iaralov insistă și îi spune raiderului că el [Vlad Plahotniuc] a adoptat o poziție - niciun fel de mișmașuri cu întreprinderile statului: „Slava eu ți-am spus că el întotdeauna are așa o poziție, chiar de la începutul discuției, țara, întreprinderile de stat, niciun fel de... despre care 2/3 vorbim? Pentru el este non-sens. Eu nu știu cine este vinovat, (n.red. în cearta dintre Platon și Plahotniuc) pentru că este un cerc - cine este găina, cine este oul...”
Mai departe, omul din anturajul președintelui PD îi recomandă lui Platon să nu întreprindă nimic ilegal și să se mulțumească cu banii pe care ar fi putut să-i primească din vânzarea acțiunilor MAIB.
„Eu am să discut și-am să spun: iată omul se liniștește, și că tu ești gata să nu întreprinzi nimic împotriva lui și tu ai nevoie de o abordare liniștită, legală. Să vinzi acțiunile măcar și în formatul lor. Azi am auzit că au emis acțiuni noi. Las să fie, aceste acțiuni sunt scoase la vânzare, atunci să fie scoase la vânzare să cumpere un cumpărător normal la un preț bun. Eu înțeleg că tu ești undeva la 60%-70% din capital. Dacă acest lucru se întâmplă, atunci e clar că tu ești pregătit să te oprești și să începi a lucra la mecanismul de autoapărare pentru că tu ai o istorie lungă. În afară de aceste acțiuni, mai ai și altele, corect?”, spune Iaralov în discuția cu Platon, promițându-i că va încerca să vorbească despre situația acestuia dar că nu promite nici-un rezultat.
„E bună situația, se putea și mai bine dar să fie măcar și așa”, răspunde Platon.
Iaralov îi dă asigurări raiderului că el [Vlad Plahotniuc] nu va cumpăra acțiunile de la MAIB și nu va face în așa fel încât Platon, ca beneficiar final al acțiunilor, să nu primească nimic. Dar toate acestea depind de ce va acțiuni va întreprinde Platon: „Dar cred că ți se va oferi posibilitatea să-ți scoți banii”.
Platon îl contrazice și îi spune că el are informația că banii vor fi blocați și că acțiunile nu se vor vinde: „Azi avem așa o situație că nimeni nu le va cumpăra [acțiunile MAIB, controlate de Platon], îți spun sigur. Dacă eu nu găsesc pe cineva”.
Interlocutorul îl contrazice încă o dată: „Dacă vor fi anumite instrumente, atunci vei scoate banii. Cred că nu se vor opri la faptul că nu se găsesc cumpărători”.
„Una e să taci ... anulate, cumpărate, tu ai primit banii (n.red. de pe acțiunile de la MAIB). Alta este să spui că vei ataca banca [red. MAIB] în judecată. Deci acționarul cumpără banca care se află sub riscul unui litigiu imens. Pentru el (n. red. Vlad Plahotniuc) referitor la bănci poate nici nu îi vor spune nimic, dar el va pierde băncile (n.red. se are în vedere că băncile care în 2016 se aflau sub supravegherea BNM din cauza unor grupuri de acționari care acționau concertat ar fi putut falimenta) care sunt implicate în litigii".
În acest moment Platon lansează o amenințare mascată, descriind unul din scenariile care ar putea avea loc: „Asta dă posibilitatea ca să spui mai departe că este un cumpărător necinstit [potențialul cumpărător al acțiunilor MAIB blocate de BNM], că el a știut de problemă, el a știut că acțiunile sunt furate, că este o posibilitate de a spăla aceste acțiuni. El a știut că acest lucru s-a făcut pe cale ilegală de către o grupare criminală”.
Cei doi vorbesc mai departe despre cum ar putea evolua situația, Platon spunând că ar putea să primească numai 5 milioane de dolari pe acțiunile de la Moldova Agroindbank, invocând o decizie a unei comisii. Iaralov îi spune că nu este așa și că ar trebui ca totul să decurgă într-o albie legală. Într-un final, Platon spune că el poate să pregătească un „scântei” la Moldova Agroindbak dar asta ar putea duce la falimentul băncii: „Curățarea sectorului bancar ar putea fi în sensul direct curățire” spune Platon în așteptarea unei reacții de la interlocutorul său care nu i-a mai răspuns.
Ascultați mai jos discuția integrală dintre Platon și Iaralov:
------------------------------------ Discuția a avut loc în 2015, propabil în momentul când Banca Națională a Moldovei a constatat că există două grupuri de acționari ai BC „MOLDOVA-AGROINDBANK” S.A. care au acționat concertat și au achiziționat o cotă substanțială în capitalul social al băncii în mărime de 43.1 la sută, fără a dispune de permisiunea prealabilă scrisă a Băncii Naționale, respectiv, acțiunile acestora urmau să fie înstrăinate în termen de 3 luni, însă acestea nefiind înstrăinate în termenele stabilite, au fost anulate și emise altele noi.
Pe 14 iunie 2016, Curtea Internaţională de Arbitraj de la Stockholm a decis ca BNM „să se abţină de la următorii paşi" privind realizarea deciziei sale de recunoaştere drept „concertat" a pachetului de acţiuni ale Moldova-Agroindbank (MAIB). Decizia avenit după ce raiderul Platon a atras în acest litigiu BNM.
Potrivit deciziei de atunci, Republica Moldova (prin intermediul BNM şi/sau Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare sau în oricare alt mod) trebuie să se abţină pe viitor de la măsuri ce vizează anularea acţiunilor, până la soluţionarea litigiului printr-o decizie definitivă de arbitraj în fond.
În documentul citat se menționa că, „în conformitate cu art.16 din Legea privind investiţiile în activitatea de întreprinzător şi Legea privind arbitrajul a Republicii Moldova, decizia de arbitraj este obligatorie. Decizia trebuie executată de partea în privinţa căreia a fost pronunţată, benevol şi neîntârziat".
---------------------------------------------- La finele anului 2017, Curtea Internaţională de Arbitraj de la Stockholm a dat câștig de cauză Băncii Naționale a Moldovei în litigiul cu acționarii Moldova Agroindbank după ce Banca Centrală a făcut recurs.
În ciuda tuturor piedicilor puse de Platon prin diferite litigii, Totuși BNM a reușit să vândă acțiunile care anterior erau controlate de raider. Astfel consorțiul este format din Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Horizon Capital, în calitate de gestionar al fondului de investiții creat de instituții financiare internaționale notorii precum Western NIS Enterprise Fund (fondat de Congresul SUA prin intermediul USAID), BERD, Corporația Financiară Internațională (IFC, Grupul Băncii Mondiale), Banca Olandeză de Dezvoltare (FMO), Societatea Germană de Investiții (DEG) și Agenția Franceză pentru Dezvoltare (PROPARCO), și Invalda INVL, o societate de investiții cotată din Lituania, cu experiență în sectorul financiar-bancar. Consorțiul intenționează să realizeze achiziția preconizată printr-o societate de investiție special creată în acest scop - HEIM PARTNERS Ltd., înregistrată în Marea Britanie cu sediul la Londra a cumpărat în această vară pachetul de acțiuni în mărime de 41,09% din capitalul social al băncii comerciale „MOLDOVA - AGROINDBANK" S.A..
----------------------------------- Totuși în această tranzacție a fost nevoie de anumite asigurări din partea statului, așa că guvernarea a decis să vândă acțiunile prin intermediul unei terțe, adică statul, astfel încât nou proprietar a primit toate asigurările că Platon nu va mai avea tentative de a-și recupera banii, după cum spune singur în înregistrare: „din acțiunile furate” de la MAIB.