Cândva demult, pe când eram copil, aveau părinții mei o mașină de spălat rufe sovietică (de fapt, atunci totul era sovietic). Se numea OKA. Un hârb preistoric de o simplitate dezarmantă: un releu electric, un motor, o curea de transmisie și un disc care se rotea într-un butoi de aluminiu – atât! Mama așa și zicea: „Mă apuc să-nvartesc rufele.”, nu sa le spele. (Iată și prima analogie: nu se spune la noi „a învârti banii?”). Când am mai crescut eram mobilizat și eu la stors și înșirat rufe...

Apoi, când au cumpărat ai mei o centrifugă, am scăpat de răsucit. Și parcă nu avea ce să se strice în monstrul acela, dar iată că, cel puțin de trei-patru ori pe an, se întâmpla. Atunci tata o întorcea cu gaidele-n sus, și desfăcea agregatul... Ba ardea motorul, ba releul, ba se rupea cureaua... Și am fi fost fericiți s-o aruncăm, dar... din altele nu erau. Nici nu vă închipuiți ce ușurare a fost pentru mama prima mașină de spălat automată!!! La ce vă zic toate astea? Sapatamana care a trecut s-a stricat „laundromatul moldovenesc”! Sper să nu se găsească nimeni să-l repare...

Dar despre cele urâte – mai târziu. Să începem cu ceva frumos, căci avem cu ce!

JAZZ – JAZZ – JAZZ La Chișinău, - vă ziceam eu săptămâna trecută că sunteți norocoși, chisinăuenilor! – de pe 15 până pe 18 septembrie a avut loc Festivalului Internațional de Ethno Jazz. Muzică de cea mai înaltă probă cu formații din 14 tări: Austria, Brazilia, Bulgaria, Cuba, Elveția, Franța, Germania, Italia, Mongolia, Polonia, Serbia, Suedia, SUA și Republica Moldova! Anatol Ştefănet, tatăl festivalului (și al formației „Trigon”!) ne-a pus în rând cu lumea bună. Și ne ține acolo de ani buni deja! Și ar trebui să-i fim recunoscători pentru acest lucru. Să mai cumpărăm câte un disc – două, să mai plătim un bilet la concert. Vă asigur: artiștii nu trăiesc doar din aplauze furtunoase.

EROII NOŞTRI CEI DE TOATE ZILELE Mai săptămâna trecută vă scriam despre focurile de vegetație uscată din Republica Moldova. Pompierii au un început de toamnă... fierbinte. Tot săptămâna trecută SMURD-ul românesc a intervenit în Republica Moldova pentru a ajuta un copil de doar trei ani. Atunci când se întâmpla tragedia cu echipajul SMURD decedat în misiune îmi promiteam să scriu despre acești oameni mai des. Fiindcă e o mare nedreptate să ne amintim de ei doar atunci când e prea târziu...

AMERICANII NE AJUTA Au zis că vor dubla ajutoarele pentru Moldova. Știți, ăia, Ambasadorul cărora comitea în august un păcat de lèse-românitate. Cine să-i înțeleagă pe anglo-saxonii ăștia? 

Cam atât la capitolul evenimentelor frumoase. Deși ceea ce va urmă nu-i rău deloc, dar nici nu-mi vine a-i zice „frumos”:

LAUNDROMATUL S-A STRICAT! Arestări fără precedent în Republica Moldova! 20 de reprezentanți ai sistemului judecătoresc, elemente cheie în așa numitul „Laudromat moldovenesc” prin care au fost spălate 20 de miliarde de dolari au fost arestați! Procurorii zic că vor mai urma și alții. Cum zicea prietenul nostru Ostap? „Liod tronulsia, gospodă prisiajnâie zasedateli!” Acum eu aș mai dori un lucru: figurau acolo prin scheme niște firme de prin Marea Britanie. Ia, domnilor dădători de lecții de virtute și legalitate, poate ne arătați și un exemplu concret cum se luptă cu banditismul internațional? No, eu înțeleg că la noi se fură, tot de la noi, la o adică, dar banii ăștia ajung totuși undeva?

„ALEGERI” ÎN RUSIA Așadar, Putin a demonstrat că a subjugat Rusia definitiv. Cum sfârșesc liderii care au un rating de 87% de procente se cunoaște. Dar eu despre altceva vroiam să zic: Internetul a fost invadat de filmulețe de la birourile de vot din Rusia în care funcționarii umpleau urnele cu buletine. Cu toate acestea porezenţa la votare a fost mizerabilă: doar 47,81%... Pentru moment, voi spune doar atât: cu cât e mai mare absenteismul – cu atât e mai ușor să falsifici alegerile. Noi nu suntem Rusia. Și totuși... Am să revin neapărat și la acest subiect. Mai spre data alegerilor. Pentru moment însă, vă recomand textul lui Alexandru Tănase, cu care sunt perfect de acord: „Se vorbește destul de rar de răspunderea cetățenilor pentru starea de lucruri din societatea noastră, deși anume cetățenii sunt cei care prin pasivitatea lor aduc la putere lideri mediocri, creează majorități constituționale monocolore și instaurează guvernări cleptocratice. Din păcate cetățenii nu conștientizează că nu există alegeri fără miză. În realitate lucrurile pot fi influențate, important este ca în ziua când ai posibilitatea să-ți exerciți această influența să nu stai acasă.”

EMIGRAŢII VOR SĂ VOTEZE! Mai multe organizații și personalități din emigrație au lansat un apel către autoritățile din Republica Moldova cerând să li se dea posibilitatea de a vota în condiții similare cu cele din 2014: birouri de vot și posibilitatea de a vota cu pașapoarte de străinătate expirate. Chiar dacă reprezentantul ONG-ului Promo-LEX, care ar trebui să apere valorile democratice, conform propriului statut, afirmă la Moldova 1 că semnatarii scrisorii deschise îndrugă gogoși (e drept că și-a cerut iertare mai târziu pentru eroare. Pe Facebook, iar acuzația a fost făcută la Moldova 1, feel the difference, cum s-ar zice), astfel s-a votat în 2014, în 2010 și în 2009. Nu văd de ce acum ar trebui să fie altfel. Vom aștepta comunicatele de la CEC. Sperăm că rațiunea va triumfa.

MOLDOVA NU VREA CSI. DOAR PREŞEDINŢIA N-O VREA La summitul CSI Moldova a refuzat să preia președinția CSI. Ei și? Președinția a trecut Rusiei. Moldova din CSI nu a ieșit. De ce? La şedinţă Putin a întârziat cu 2 ore! Restul l-au așteptat docil. Așa-i cutuma în această organizație.

Cam atât. Din cele care ar mai merita atenție vom menționa, telegrafic:

- Ministerul apărării cere Rusiei să înceteze manevrele în Transnistria, dar Moldova îl așteaptă pe Rogozin în vizită.

- Dodon zice că jandarmul român era rău fiindcă bătea hoții și bețivii, dar promite să le „spargă capul” celor care fură. Dodon e într-atât de sărac, încât îl ajută părinții să supraviețuiască, iar misterioase societăți din offshorurile capitalismului putred îl obligă să-și țină sediul în unul din edificiile lor.

- Usatâi este urmărit penal la Bălți, iar „drugani” de-ai lui - arestați pentru proxenetism și trafic de droguri. Așa-i într-un „stat capturat”. Nici politică acătării nu poți să faci!

- BNS a procesat tocmai 82% din datele recensământului! Au mai rămas doar 18. Degrabă termină. Taman după alegeri.

- Lucinschi vinde postul de televiziune TV7. E un activ putred. Nu-l mai vrea. L-a vândut lui Lucinschi.

- Misterul putorii din Chișinău a fost elucidat: la Chișinău pute din cauza mirosului urât!

ŞI POPORUL, CE FACE POPORUL? Poporul, ca de obicei, plătește tarifele majorate. Și turbă. Pe timpul comuniștilor se atestau cazuri de antrax (Sibirskaia iazva), astăzi – de rabie. Simbolistică macabră. Cu aceeași finalitate.