Am înregistrat foarte multe discuții despre acceptabilitatea lui Igor Dodon, președintele PSRM, ca președinte al Republicii Moldova. E adevărat, în primul rând, că, dacă asta e alegerea liberă a cetățenilor Republicii Moldova, dacă Dodon e ales într-un scrutin democratic ca președinte, toată lumea va respecta această alegere, care, însă, va fi definitorie și simbolică pentru Chișinău. De aceea am vrut să trecem în revistă ce înseamnă, ce transmite și cum va arăta viața cu Dodon, președinte.

Mai întâi, principalele teme de campanie a lui Dodon – care nu se confruntă cu nimeni, nu apare cu nimeni, nu intră în studio cu nimeni și care va fugi ca Dracul de tămâie de orice confruntare televizată sau publică, preferând doar comunicatele și interviurile aranjate, de unul singur – sunt: a) reorientarea strategică a Republicii Moldova spre Rusia, spre Uniunea Vamală și Uniunea Euro-asiatică (acolo de unde și Lukanşenko a anunțat că vrea să iasă; cât despre Nazarbaev, invitați-l la Chișinău și va fi cel mai mare promotor al ideii de a nu se alătura proiectului rus, pentru că țara sa, Kazahstanul, a pierdut toate piețele în favoarea Rusiei, care Rusie a luat tot ce se mai putea prin vecinul său sudic, încercând de vreo două ori chiar și înlăturarea președintelui spre a tulbura succesiunea naturală aranjată); apoi, b) federalizarea Republicii Moldova și transnistrizarea în dreapta Nistrului, cu controlul prin veto al Chișinăului, dacă acesta vreodată, în timp, și-ar mai dori să plece spre Occident; în fine, c) guvernarea de stânga a băieților cu bani, îmbogățiți din viața politică și funcții publice precum Dodon însuși; și tot așa!...

Mesajul simbolic transmis de către Republica Moldova la alegerea lui Dodon este unul care marchează desprinderea de drumul occidental, de integrarea în Uniunea Europeană. Unii (chiar dintre diplomații de la Chișinău!) își vor freca mâinile, pentru că vor realiza că și-au luat o piatră de pe inimă: dacă Republica Moldova mergea serios pe drumul reformelor și bătea la ușa UE, cu toate șansele, cu reformele făcute, cu instituțiile construite și funcționale, cu o combatere a corupției adusă la zi și energizată, era dificil de găsit motive politice pentru blocarea drumului său. Așa însă lucrurile sunt mult mai simplu de rezolvat, motivele ar fi pe faţă: Republica Moldova nu e serioasă în orientarea sa, se îndoiește de drumul ales, nu există o susținere reală și alegerea europeană se dovedește nesustenabilă la Chișinău...

În altă ordine de idei, votarea lui Dodon e o fereastră spre instabilitate. A anunțat-o deja: Dodon vrea alegeri anticipate și acapararea deplină a puterii. Un lucru normal la un politician, chiar dacă mai greu de înțeles în mentalitatea unui om de afaceri, care vede țara și partidele ca pe societăți comerciale, ca pe nişte companii. Probabil, nu din primul moment, pentru că are de preluat frâiele și instituțiile puterii, dar, în circa 6 luni, Dodon va avea puterea să facă ce vrea, fără a fi îngrădit de majoritate sau de Parlament. Dodon nu este un Nicolae Timofti – o să vedem cât îi va regreta Republica Moldova decența și fermitatea în opinii – ci un Voronin, cu partidul cel mai mare reprezentat în parlament, pe care-l conduce cu o mână de fier.

Deci, probabil că primele mișcări vor fi unele de temporizare și de pauză în drumul european și de reevaluare a schimbării de azimut. Perioadă de reflecție, cât preia puterea și instrumentele puterii. Între timp, discursurile pe tema federalizării și atacurile la România vor fi suficient de vocale pentru a intra în conflict cu majoritatea parlamentară și cu guvernul, pentru a recurge chiar la arbitraje la Curtea Constituțională.

Încă o dată, aşadar: scandal, instabilitate, ruptura cu UE și, cu certitudine, cu România, încetarea ajutoarelor materiale și a programelor care sunt destinate reformelor europene, nu recesiunii către Rusia, care nu are bani nici pentru sine, darămite pentru Republica Moldova şi Dodon, şi riscă încetarea de plăți la anul viitor (a şi tăiat finanțările în Donbas).

Mai mult, reformele care au pornit vor începe să dea rezultate: care înseamnă restructurări, deci reduceri de personal, creșterea prețurilor la produsele energetice, cu facturi care se vor vedea în martie. Lumea nemulțumită va ieși, fireşte, în stradă, cu impulsul partidului, și acesta întărit de alegerea lui Dodon. Sprijinită de preşedinte, răsturnarea majorității și a guvernului e, în asemenea condiţii, doar o chestiune de timp. Iar dacă cineva mișcă în front, și arestările – meritate sau abuzive – sunt tot la mâna Președintelui; pentru că drumul spre stepele asiatice și Uniunea euro-asiatică a lui Putin nu are nevoie de stat de drept, ci doar de un Tătuc care-și pune poporul cu botul pe labe.

Mai gravă decât reorientarea strategică, mesajele către parteneri, tăierea finanțărilor și instabilitate politică, respectiv căderea în autoritarism pentru conducerea statului, este, însă, ireversibilitatea drumului occidental. Practic, dacă Republica Moldova greșește de această dată, e ultima sa greșeală, iar porțile drumului european se închid pentru măcar o generație. Totul, desigur, pentru socialismul „înfloritor” al lui Dodon și din joaca cu focul a unor ucenici vrăjitori, care nu pricep cum simt și reacționează oamenii, cetățenii, grupurile sociale, instituțiile statului, care nu sunt cuprinse în mecanismul comercial-economic, dominate și ordonate de circuitul banilor necontabilizați.

Dar e şi o perspectivă mai neagră. Alegerile prezidențiale, mai ales cele ce vor implica un contracandidat real pentru Dodon, vor scinda societatea în două. Din nou! Pe lângă faliile pe care le are deja Republica Moldova. Iar victoria lui Dodon va fi greu de acceptat de către votanții pro-europeni. Soluții individuale există, însă doar la scara unei jumătăți a votanților. Cei activi și care-și doresc perspective, care nu pot pleca cu toții, vor avea o reacţie imprevizibilă și tare frică mi-e să nu apucăm episoade contestatare şi mai violente după alegerea lui Dodon. Cu consecințe la fel de imprevizibile.

Pentru România, și ea aflată în perioadă electorală în ambele cazuri, și în primul, și în al doilea tur de scrutin, impactul alegerilor din Republica Moldova va fi unul major. Nu mai suntem ca-n 2014, la alegerile prezidențiale, unde votul a precedat scrutinul și a avut un rezultat de menținere a orientării europene. Magnitudinea schimbărilor – ca și cea eventuală a instabilității – va pune ultima lună de campanie în România sub imperiul unei dezbateri nesfârșite despre vinovați, responsabilități, acțiune sau inacțiune, fapt ce amenință să altereze profund rezultatele scrutinului, în orice caz, să ridice orice ajutor pentru un stat ce-l alege pe Dodon și care pleacă spre Rusia. O ecuație complicată, ce ridică miza de la alegerile prezidențiale directe la Chișinău, ca și responsabilitatea alegătorilor din Republica Moldova pentru propriul destin. Tot la fel cum subliniază responsabilități și vinovății pentru liderii pro-europeni de dreapta, care, din ambiție și orgoliu, nu și-au respectat angajamentele și au diminuat astfel șansele unui președinte pro-european la Chișinău.