Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat decretele pentru promulgarea legilor asumate de Guvern. Acestea se referă la transparentizarea sectorului financiar-bancar, completarea Legii bugetului de stat pentru 2016 dar și convertirea - în datorie de stat - a creditelor de urgență oferite de către Executiv celor trei bănci care au fost lichidate.

Este vorba despre:

- Legea nr. 232 din 3 octombrie 2016 privind redresarea și rezoluția băncilor;

- Legea nr. 233 din 3 octombrie 2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative;

- Legea nr. 234 din 3 octombrie 2016 cu privire la Depozitarul central unic al valorilor mobiliare;

- Legea nr. 235 din 3 octombrie 2016 privind emisiunea obligațiunilor de stat în vederea executării de către Ministerul Finanțelor a obligațiilor de plată derivate din garanțiile de stat nr. 807 din 17 noiembrie 2014 și nr. 101 din 1 aprilie 2015;

- Legea nr. 236 din 3 octombrie 2016 pentru modificarea și completarea Legii bugetului de stat pe anul 2016 nr. 154 din 1 iulie 2016;

- Legea nr. 237 din 3 octombrie 2016 pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 nr. 156 din 1 iulie 2016;

- Legea nr. 238 din 3 octombrie 2016 privind modificarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2016 nr. 157 din 1 iulie 2016;

Ulterior PSRM, PCRM și PLDM au înaintat o moțiune de cenzură împotriva guvernului filip care a picat ieri din cauza lipsei de cvorum, după ce majoritatea parlamentară a anunţat că nu se va prezenta la şedinţa respectivă. Vicepreşedintele Parlamentului, Vladimir Vitiuc, care a condus şedinţa în absenţa preşedintelui Andrian Candu, a spus că, în lipsă de cvorum, moţiunea de cenzură nu a trecut, iar proiectele de legi pentru care Guvernul Filip şi-a asumat răspunderea sunt votate şi Secretariatul Parlamentului urmează să le pregătească pentru semnare preşedintelui legislativului.

Tot ieri membrii PPDA, PSRM, PLDM și PN - dar și un grup de deputați - au protestatat în fața Parlamentului, azi, când urma să fie dezbătută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Filip. Manifestanții declară că sunt împotriva hotărârii Guvernului de a transforma toate garanțiile de stat pentru BEM BS și UB în datorie de stat.

Liderul fracţiunii socialiştilor, Igor Dodon, a declarat manifestanţilor din faţa Parlamentului că va fi depusă o nouă moţiune de cenzură împotriva Guvernului Filip. Dodon a declarat că lipsa de cvorum nu este un motiv ca moţiunea de cenzură să nu fie examinată.